Share

FMI, suprins să „descopere” o țară care va înregistra un ritm de creştere nemaiîntâlnit, de 86%

Conform analizelor Fondului Monetar Internațional (FMI), după o creștere de 4,4% în 2019, una dintre cele mai mici țări din America de Sud și singura vorbitoare de engleză de pe continent, va înregistra anul viitor cel mai puternic ritm de creştere de pe planetă, 86%.

Guyana, o ţară cu 780.000 de locuitori care se învecinează cu Brazilia şi Venezuela, va înregistra anul viitor o creştere economică de 86%, după un avans de 4,4% în acest an, potrivit estimărilor Fondului Monetar Internaţional. Este vorba de un ritm de creştere de 14 ori mai mare decât cel înregistrat de China şi se datorează descoperirii unor uriaşe zăcăminte de petrol în apropierea coastelor Guyanei de către grupul american ExxonMobil în anul 2015.

„Vom trece de la un nivel foarte scăzut la un salt stratosferic” a declarat, conform Bloomberg, ministrul de Finanţe din Guyana, Winston Jordan. Potrivit acestuia, Guvernul de la Georgetown intenţionează să utilizeze o parte dintre banii pe care îi va primi drept redevenţe pentru a construi autostrăzi care să facă legătura între oraşele de coastă şi zonele slab populate din interiorul ţării, unde se află depozite de aur, diamante şi bauxită.

Potrivit FMI, Produsul Intern Brut (PIB) de patru miliarde de dolari al Guyanei va creşte până la 15 miliarde dolari în 2024.

Singura ţară vorbitoare de limba engleză din America Latină nu produce în prezent petrol chiar dacă statul învecinat, Venezuela, deține cele mai mari rezerve de petrol din lume. Grupul american Exxon a încheiat un parteneriat cu Hess Corp. şi grupul chinez CNOOC Ltd. pentru a exploata zăcămintele de petrol descoperite în apropierea coastelor Guyanei. Exxon estimează că luna viitoare va începe să extragă primele cantităţi de petrol iar în 2025 Guyana va produce cel puţin 750.000 de barili de ţiţei pe zi.

Guyana petrol FMI

Şi alte companii petroliere precum Total SA, Tullow Oil Plc şi Repsol SA au început să caute petrol în apropierea coastelor Guyanei.

Guvernul de la Georgetown se aşteaptă ca veniturile iniţiale de 300 milioane de dolari pe an provenite de pe urma acordurilor de împărţire a profitului şi redevenţe să se dubleze după ce al doilea puţ offshore va începe să producă în 2022. Banii vor merge la un fond suveran pe care Guyana la înfiinţat în acest an şi care va fi utilizat pentru economisire în folosul generaţiilor viitoare, pentru a se proteja de fluctuaţiile preţului petrolului şi pentru a finanţa planurile de dezvoltare, susţine ministrul de Finanţe.

America Latină este o zonă a globului plină de paradoxuri și întâmplări neobișnuite. De exemplu, în Brazilia a fost descoperit un atelier care realiza mașini Ferrari și Lamborghini false. În Ecuador, creșterea prețului carburanților a dus la manifestații care au forțat guvernul să declare starea de urgență, iar în Chile, scumpirea biletelor de metrou a dus la același lucru. Unde mai pui că în Mexic, niște cetățeni înfuriați de neîndeplinirea promisiunilor electorale de către primar, l-au scos din birou și l-au târât pe străzi.

Citește și:

Leave a Comment