Share

Exemplu de rezistență: Cu exploatările de cărbune distruse de război, Ucraina accelerează construcţia de parcuri eoliene şi fotovoltaice

Distrugerea minelor de cărbune şi oprirea anumitor centrale electrice din Ucraina împing ţara vecină să caute alte soluţii pentru a-şi asigura aprovizionarea cu energie, astfel că tranziţia la centrale eoliene şi parcuri fotovoltaice „va avea loc mai rapid decât se preconiza”, a declarat ministrul ucrainean al Energiei, Herman Haluscenko.

Atunci când armata rusă a intrat în Ucraina, în urmă cu doi ani, „tancurile lor au distrus 11 mine de cărbune”, a explicat Herman Haluscenko, cu ocazia summitului Agenţiei Internaţionale a Energiei (AIE), care a avut loc săptămâna aceasta la Paris.

„Au făcut intenţionat asta pentru a slăbi capacităţile productive şi energetice ale Ucrainei…şi nu le vom repune în exploatare”, a subliniat Herman Haluscenko.

Potrivit acestuia, în prezent, în Ucraina mai există în funcţiune doar „patru-cinci mine de cărbune” şi, în plin război, Ucraina a reuşit să dezvolte alte forme de energie, în special fotovoltaică şi eoliană, care sunt mai curate şi emit mai puţin CO2, a adăugat ministrul ucrainean.

Conform AFP, există, de asemenea, „opt termocentrale în teritoriul care nu este ocupat de ruşi, dintre care şapte sunt operaţionale şi funcţionează toate pe cărbune, însă pot să producă electricitate şi pe bază de gaze naturale, dacă va fi nevoie”, a precizat Haluscenko. Trei termocentrale au fost făcute inutilizabile de război începând din 2022.

În timp, „bineînţeles că am dori să eliminăm cărbunele” din motive de mediu, a adăugat ministrul ucrainean. Potrivit acestuia, „tranziţia energetică va veni mai rapid decât se preconiza din cauza războiului”.

Spre deosebire de întreruperile constante ale furnizării energiei electrice în primul an de război, Ucraina a reuşit să evite mai bine întreruperile în aprovizionarea cu electricitate în această iarnă, a precizat Haluscenko. Chiar dacă Ucraina a fost constrânsă uneori să importe electricitate, ea reuşeşte să „repare foarte rapid” centralele oprite, în special graţie sprijinului financiar european şi internaţional în sectorul energetic.

Ucraina are în prezent o „capacitate de producţie energetică de 18 gigawaţi pe zi”, graţie celor nouă reactoare nucleare care mai sunt încă în funcţiune (n.n – la trei centrale nucleare), după ce ruşii au ocupat cea mai mare centrală nucleară din Europa, cea de la Zaporojie, compusă din şase reactoare care au fost oprite.

„Este suficient pentru a furniza electricitate chiar în momentele cu consum de vârf”, a spus Haluscenko. „Vom trece iarna fără restricţii majore pentru clienţi, este o veste bună, şi asta va permite de asemenea creşterea economiei”, a adăugat oficialul ucrainean.

În paralel, Ucraina pune accent pe construcţia de centrale eoliene şi parcuri fotovoltaice.

Anul trecut, Ucraina a construit capacităţi de producţie a energiei eoliene de „aproximativ 200 de megawaţi” şi circa 150 de megawaţi de capacităţi fotovoltaice.

„Este puţin, dar pot să spun că de vină este războiul”, a spus Herman Haluscenko.

Privind în viitor, ministrul pune accentul pe disponibilităţile “enorme” ale Ucrainei pentru proiecte de acest tip, “de exemplu, pe terenurile agricole care au devenit inutilizabile pentru culturile agricole” din cauza poluării şi distrugerilor provocate de lupte.

De asemenea, Ucraina intenţionează să construiască noi reactoare nucleare, pentru a compensa absenţa centralei de la Zaporojie.

Recent, autorităţile de la Kiev au anunţat că intenţionează să construiască patru noi reactoare la centrala nucleară de la Khmelnytskyi, din vestul Ucrainei. Două reactoare ruseşti, de tip VVER-1000, ar urma să fie cumpărate din Bulgaria, la care se vor adăuga două reactoare de tip AP-1000, de la compania americană Westinghouse, a precizat Herman Haluscenko.

Leave a Comment