Share

Dacia Stepway, un posibil viitor model încadrat între Sandero și Duster

Așa cum LifeNews.ro scria încă din martie 2023, Dacia Stepway ar putea intra în gama mărcii ca model de sine stătător încadrat între actualul Sandero și Duster.

Pornind de la recenta avalanșă de vehicule cu care Renault inundă segmentul C – Megane (100% electric), Captur, Symbioz, Scenic (100% electric) și Austral – toate cu dimensiuni cuprinse între 4,19 și 4,51 metri, grupul francez ar putea lua o decizie similară pentru marca sa Dacia. Astfel, în loc să continue comercializarea modelului Sandero atât în varianta de bază cât și în cea Stepway, al doilea brand al grupului ar putea transforma versiunea mai aspectuoasă a acestui model într-un vehicul de sine stătător care ar ocupa zona dintre hatchback-ul de clasă B și SUV-ul Duster.

De altfel, declarația din primăvara anului trecut a directorului de vânzări și marketing al Dacia, Xavier Martinet, care menționa că designerii mărcii „încearcă să despartă Sandero de Sandero Stepway. (…) Simțim că există spațiu pentru a le diferenția mai mult, așa că asta este ceva ce vom investiga”, arată clar preocuparea grupului francez de a include un nou model în acea zonă a pieței.

Dacă atunci, pornind de la această declarație, jurnaliștii britanici ajungeau la concluzia că un model Dacia Stepway ar putea avea sens, acum prea franceză intră chiar mai adânc în temă prezentând chiar și o interpretare grafică a, încă, presupusului vehicul.

Cum actualul Sandero Stepway este doar o versiune a Sandero cu mici adiții stilistice, dar fără diferențe tehnice, iar SUV-ul Duster, chiar și în noua interpretare aferentă celei de a treia generații, se distanțează clar de ceea ce poate fi numit „vehicul de oraș”, este cât se poate de limpede că între cele două modele există un spațiu în care poate fi inserat un nou model cu un design aparte. Trebuie menționat și că alte mărci au speculat puternic astfel de nișe.

Mai mult chiar, deși Dacia nu menționează clar cât din totalul vânzărilor Sandero este acoperit de varianta Stepway, declarațiile oficialilor mărcii indică un procent de circa 60% aferent versiunii mai aspectuoase a hatchback-ului, în ciuda prețului mai mare decât al celei de bază. Prin urmare, clienții mărcii sunt dispuși să plătească în plus pentru a deține un model de clasă B mai arătos decât Sandero.

Să nu uităm că Sandero este, în prezent, cel mai vândut model al Dacia, cu peste trei milioane de unități livrate (inclusiv Stepway), iar Duster ocupă locul doi în clasamentul vânzărilor mărcii românești, cu aproximativ 2,5 milioane de unități ajunse la clienți.

În acest context, un eventual model Dacia Stepway care să se distanțeze de Sandero, dar să nu canibalizeze zona acoperită de Duster este o soluție destul de clară pentru a extinde gama de produse a mărcii și de a atrage chiar mai mulți clienți fără a destabiliza celelalte vehicule din gamă.

Citește și:
– Denis Le Vot, Dacia: Viitorul model electric Dacia va fi noua generație Sandero, în 2028 – 2029

Un alt argument în favoarea unui model Stepway de sine stătător este și anunțata intrare în gama mărcii-soră a modelului Renault 4, un viitor SUV de clasă B cu o lungime de 4,160 metri – adică doar puțin mai lung decât Dacia Sandero, care are 4,099 metri – despre care chiar oficialii francezi susțin că, alături de fratele Renault 5, va avea o poziționare pe piață „asemănătoare celei a Clio și Captur”. Prin urmare, un Sandero și un Stepway ar putea beneficia de același tratament, iar potențialul viitor model Dacia s-ar putea înrudi cu Renault 4 și Captur, așa cum Sandero se înrudește cu Clio și Renault 5. Oricum toate folosesc platforma CMF-B a grupului francez.

Revenind la considerațiile jurnaliștilor francezi, aceștia sunt de părere că o prezență mai importantă a mărcii românești în segmentul SUV-urilor de clasă B ar fi nu doar benefică, ci și necesară, măcar pentru a contracara ofensiva pe care grupul Stellantis a început-o în această zonă cu toate mărcile sale prezente pe piața europeană. Unde mai pui că, începând din 2020, vânzările de SUV-uri de clasă B le-au depășit pe cele ale hatchback-urilor din același segment.

Și, dacă mai era necesar, plasarea unui model de sine stătător între Sandero și Duster este justificată și de gama de prețuri a Dacia. Astfel, dacă Sandero are un preț de bază de 12.400 de euro, iar Duster a urcat, odată cu noua generație, la 18.800 de euro, un model care să coste circa 16.000 de euro (actualul Sandero Stepway pornește de la 14.600 de euro) pare un pas logic.

Mai multe sisteme de propulsie pentru Dacia Stepway

Încă din octombrie 2022 este limpede că viitoare generație Dacia Sandero va avea o gamă de sisteme de propulsie complexă, fiind un așa-numit model „multienergie”. Șeful global al mărcii, Denis Le Vot, declara atunci pentru LifeNews.ro că „trecerea la modele electrice Dacia se va întâmpla. Pentru că din 2035 trebuie să avem doar mașini electrice. Dacia va fi o marcă electrică. Prima întâlnire cu un nou model Dacia electric va fi la următoarea generație Sandero care, să spunem, va apărea în 2028 – 2029. A doua întâlnire cu o Dacia electrică va fi la noile generații Duster și Bigster (n.n. – prima generație Bigster nu va fi electrică), cândva în 2032 – 2033”.

Este deci ușor de intuit că atât Sandero cât și eventualul viitor Stepway ar putea împărți sisteme de propulsie 100% termice, hibride și 100% electrice. Doar că, în timp ce Sandero s-ar baza mai degrabă pe propulsia 100% electrică, Stepway ar adopta versiuni modernizate ale actualelor motoare.

Astfel, în dotarea primei generații Stepway de sine stătătoare, ar putea intra un motor cu alimentare duală Eco-G de 1.2 litri, cu 12 valve, care va ajunge în 2026 și în dotarea Duster. De asemenea, sub capota viitorului Stepway se va găsi și motorul cu trei cilindri 1.2 TCe 115 cu microhibridizare 12 V, care va fi completat de o cutie de viteze automată EDC, ba chiar și o versiune de 48V a acestui motor care va livra 140 CP. În plus, odată de Duster va trece de la actualul sistem full hybrid de 1.6 litri și 140 CP (HR16) la cel de 1.8 litri și 170 CP (HR18), acest sistem de propulsie va putea fi inclus atât în dotarea Bigster cât și a Stepway.

Având aceleași informații, ba chiar unele în plus, jurnaliștii francezi scriu că Dacia dezvoltă deja un vehicul care poartă numele de cod Stepway 2.0, care se va inspira puternic din conceptul Manifesto, cel prezentat în 2022 și din care a rezultat deja vehiculul cu care Dacia va participa anul viitor la raliul Dakar – Sandrider.

Pornind de la acest vehicul și adăugând câteva dintre caracteristicile noului Duster și ale viitorului Bigster, dar menținând dimensiunile în zona celor 4,1 metri, francezii au imaginat un crossover care păstrează liniile de design ale mărcii Dacia, ba chiar și semnătura luminoasă a blocurilor optice și sistemele de comandă, control și infotainment. (Foto: L`Argus)

Citește și:

Leave a Comment