Share

BMW iX3, prezentat în avanpremieră în România. Mașina cu autonomie de peste 800 km poate fi deja comandată

SUV-ul BMW iX3 a fost prezentat în avanpremieră la Bucureşti. În varianta 50 xDrive modelul cu 469 CP asigură o autonomie electrică de peste 800 km.

BMW Group a prezentat în avanpremieră la Bucureşti noul BMW iX3 la câteva săptămâni după debutul global de la Salonul Auto de la Munchen, IAA 2025. Evenimentul, care a avut loc la Muzeul de Artă Recentă MARe, a adus în fața invitaților un vehicul pentru care, conform reprezentanței locale, are deja câteva zeci de comenzi în România, devenind „cel mai bine primit model electric al mărcii”. Și asta cu aproape jumătate de an înainte de debutul pe piaţă.

Așa cum ați aflat deja de la LifeNews.ro, care a fost prezent la începutul lui septembrie 2025 la expoziția auto de la Munchen, acest prim model din generația Neue Klasse este mai inteligent decât orice alt vehicul al mărcii bavareze. Tehnologia „Heart of Joy” de management al dinamicii şi al sistemului de propulsie asigură o dinamică superioară şi un control mult îmbunătățit, în timp ce noile sisteme pentru deplasarea autonomă asigură pentru prima dată o interacţiune simbiotică om-automobil.

Un element definitoriu al experienţei digitale de utilizator în noul BMW iX3 este Panoramic iDrive, sistem care duce operarea intuitivă şi concentrarea asupra conducătorului auto la un nou nivel.

Prima variantă a acestui model electric, care va ieşi de pe linia de asamblare începând cu toamna anului 2025, va fi BMW iX3 50 xDrive, cu o putere de 469 CP şi tracţiune integrală electrică asigurată de un sistem cu două motoare. Vor urma şi alte variante electrice, inclusiv un model entry-level.

Deocamdată, în România, este disponibilă pentru comenzi doar această primă variantă care are un preţ cu TVA de 65.461 de euro (54.100 de euro fără TVA).

Noul BMW iX3 a fost pregătit pentru lansare printr-un proiect care a purtat numele Neue Klasse, o referinţă istorică foarte importantă pentru marcă. Originalul Neue Klasse a debutat la Salonul Auto de la Frankfurt în septembrie 1961. A fost lansat după o perioadă economică dificilă pentru companie – a fost un succes imediat şi a dat startul transformării BMW în marca recunoscută şi astăzi. În anii 1960, prin Neue Klasse, BMW şi-a asumat direcţia sportivă, a creat sloganul folosit şi astăzi – „Plăcerea de a conduce”, a deschis prima serie de succese majore în motorsport şi a pus bazele gamei de modele moderne. Neue Klasse este considerat predecesorul Seriei 5.

Este important de știut că noua gamă Neue Klasse a fost anunţată progresiv printr-o serie de cinci „vision cars” prezentate în ultimii patru ani. BMW i Vision Circular a arătat preocuparea pentru dezvoltarea durabilă şi economia circulară, BMW i Vision Dee a prezentat efortul de digitalizare şi o nouă filozofie pentru interfaţa cu utilizatorul, BMW i Vision Neue Klasse şi BMW i Vision Neue Klasse X s-au concentrat pe noul limbaj de design al mărcii, iar BMW Vision Driving Experience a scos în evidență arhitectura electronică care se bazează pe patru super calculatoare – aşa-numitele „superbrains”, care gestionează toate funcţiile automobilului.

O altă transformare esenţială adusă de Neue Klasse este noul sistem de propulsie de generaţia a şasea, Gen6. Acesta combină o arhitectură de 800V cu o baterie cu celule cilindrice dezvoltate de BMW, integrată în podeaua maşinii ca element structural, pe principiul „pack-to-open-body” şi „cell-to-pack”. Un pachet extins de îmbunătăţiri asigură performanţe de top pentru BMW iX3 50 xDrive – până la 805 km în ciclu WLTP şi până la 372 km autonomie după 10 minute de încărcare cu puteri de până la 400 kW. (Foto: Ciprian Mihai / Radu Chindriș)

Citește și:

Leave a Comment