Share

BIAS 2024: Peste 100 de aeronave participă la cel mai mare show aerian din România

Bucharest International Air Show & General Aviation Exhibition (BIAS), eveniment care celebrează 20 de ani de la momentul aderării României la NATO a debutat în capitala României.

Peste 100 de aeronave civile şi militare, dar şi peste 150 de piloţi şi paraşutişti din 13 state participă sâmbătă la cea de-a XIV-a ediţie a celui mai mare show aerian din România – Bucharest International Air Show & General Aviation Exhibition (BIAS), evenimentul celebrând 20 de ani de la momentul aderării României la NATO.

„Este un eveniment foarte important şi pentru noi, aviatorii, nu numai pentru public, dar această ediţie este una deosebită. Avem foarte multe evoluţii, un program foarte compact, veţi vedea tot timpul aeronave în aer. Începând cu ora 10:00, până la 20:30 (sâmbătă – n. r.), nu vom avea niciun minut de pauză”, a anunţat George Rotaru, într-o conferinţă de presă, conducătorul demonstraţiei aeriene şi director general al Aeroclubului României.

Potrivit Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, invitaţi speciali în acest an sunt acrobaţii aerului de la Baltic Bees, formaţia letonă cu un stil de pilotaj unic în lume, executând manevre artistice de maximă dificultate cu aeronavele L39 C Albatros.

Forţele Aeriene Române se vor remarca la BIAS 2024 cu o participare de excepţie, care se distinge printr-o serie de evoluţii în premieră absolută pentru România. Spectatorii vor avea şansa de a admira evoluţiile spectaculoase ale piloţilor militari, care vor realiza adevărate demonstraţii artistice de forţă supersonică la manşa aeronavelor F-16 Fighting Falcon , IAR-99 Şoim, IAR-99 STANDARD, aeronave de transport C-27J Spartan, C-130 Hercules, aeronave şcoală IAK-52, elicoptere IAR-330 şi IAR-316 B.

De asemenea, spectatorii vor putea urmări şi exerciţiile de poliţie aeriană şi de sprijin pentru desant aerian.

În cadrul expoziţiei statice, Forţele Aeriene Române vor arăta publicului aeronave F-16 Fighting Falcon, IAR-99 ŞOIM, C-27J Spartan, elicoptere IAR 330, un radar de joasă/medie altitudine TPS-79R, o instalaţie de lansare a rachetelor sol-aer HAWK, o instalaţie de lansare rachete M903/PATRIOT şi o autospecială EOD.

Forţele Aeriene ale SUA vor veni cu elicoptere Blackhawk şi Sea Stallion, iar Forţele Aeriene ale Germaniei cu F-2000A Eurofighter Typhoon şi cu Sikorsky CH-53 Sea Stallion.

„Forţele Aeriene ale Franţei evoluează cu «Rafale Solo Display», un spectacol realizat cu aeronava supersonică de luptă Dessault Rafale. Polonia participă cu două supersonice Mig-15. De asemenea, din Polonia va participa şi formaţia de parapante Flying Dragons Team, care se remarcă prin efecte pirotehnice şi lasere. Forţele Aeriene ale Greciei vin cu Daedalus Demo Team – aronava Beechcraft T-6 Texan II. Forţele Aeriene ale Olandei aduc cu C 130 Hercules. Ungaria participă cu aeronava Lisunov Li-2, a echipei Goldtimer, dar şi cu elicopterul Mil Mi-2 al Heliforce. Forţele Armate Slovene participă cu Pilatus PC-9”, noteză reprezentanţii CNAB.

Cehii de la Flying Bulls vor zbura cu o formaţie de 4 aeronave XtremeAir Sbach 342, iar Forţele Aeriene ale Croaţiei participă cu elicopterele Black Hawk şi Kiowa.

Spectacolul aerian este garantat de prezenţa aşilor Aeroclubului României – Hawks of Romania, The Pelicans, White Wings, alături de paraşutiştii formaţiei Blue Wings, iar celebrii Iacări Acrobaţi, unici pentru spectacolele lor aeriene care includ efecte pirotehnice, muzică şi lumini, evoluează în aer cu trei aeronave Yak-52, la apusul soarelui.

CNAB precizează că şi în acest an, Tarom va evolua la BIAS cu o aeronavă comercială.

Printre participanţi se numără, de asemenea, nume consacrate din elita aviaţiei româneşti, din cadrul Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă.

Nici în acest an nu lipseşte celebrul pilot lituanian Jurgis Kairys, multiplu campion mondial la acrobaţie aeriană, care evoluează cu Suhoi Su-31, au mai transmis reprezentanţii CNAB.

„Vom avea formaţia de planoare White Wings, vom avea un planor de înaltă acrobaţie, vom avea paraşutiştii care vor sări din cel mai nou avion al Aeroclubului României, un Cessna Caravan, şi vom avea formaţia The Pelicans, formaţie de avioane ultrauşoare care fac spectacol. Avem mulţi invitaţi, avem prieteni şi din Europa, avem un elicopter deosebit din Ungaria (Goldtimer Ll – 2 – n. r.); la fel, un avion care a făcut istorie pe Băneasa în anii ’50 – el a fost în dotarea companiei TAROM când s-a înfiinţat-; vom avea avioane care au făcut istorie în forţele aeriene române care, la fel, sunt pe drum din toată România, iar la ora 13:00 aterizează aici, pe Băneasa; avem Iacării Acrobaţi, îl avem pe Jurgis Kairys, iar la final vom avea o formaţie de motoparapante, Flying Dragons. Chiar dacă nu sună interesant acum, veţi rămâne impresionaţi de ce ceea ce vor face, pentru că au foarte multe lumini şi multă pirotehnie. Vă garantez un spectacol deosebit”, a transmis George Rotaru.

Începând de vineri dimineaţa, 30 august, pe Aeroportul Băneasa s-a deschis expoziţia de aviaţie generală – General Aviation Exhibition, unde producători şi proprietari de aeronave, precum şi furnizori de servicii de aviaţie generală expun zeci de aeronave civile, de la avioane ultrauşoare, până la business jet-uri. Spectatorii vor putea vizita General Aviation Exhibition în cursul zilelor de vineri şi sâmbătă.

BIAS 2024 este organizat de CNAB, Forţele Aeriene Române, Aeroclubul României, ROMATSA, ROMAERO şi Clubul Sportiv AIBO, sub patronajul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului Economiei. Intrarea publicului este liberă.

Citește și:

1 Comment on this Post

  1. Sper sa fie ultimul eveniment de gen! Noi, cei din nordul capitalei, am avut parte de inca o zi de cosmar datorata zgomotului! De parca nu ne ajungea disconfortul noii magistrale de metrou!
    Ganditi-va ca si noi muncim o saptamana si avem nevoie de putina odihna in weekend!

    Răspunde

Leave a Comment