Asociația Orașelor: Bătaia de joc a ministrului de Finanţe Eugen Orlando Teodorovici este dusă la extrem
Un comunicat al Asociaţiei Oraşelor din România relevă problemele rectificării bugetare prin care oraşele mici şi mijlocii sunt puse într-o situaţie fără precedent. 27 de oraşe au primit între 3 şi 10 lei/locuitor!
Asociaţia Oraşelor din România (AOR) îşi exprimă într-un comunicat trimis presei „indignarea faţă de rectificarea de buget necugetată a Guvernului demis”, care pune oraşele mici şi mijlocii într-o situaţie fără precedent. Din cauza rectificării gândită de Eugen Orlando Teodorovici administraţiile locale vor ajunge în imposibilitatea de funcţionare.
„Prin recenta rectificare, 27 de oraşe au primit între 3 şi 10 lei/locuitor, 16 oraşe între 11 şi 20 lei/locuitor şi 14 oraşe între 21 şi 30 lei/locuitor, iar bătaia de joc a ministrului de Finanţe Orlando Eugen Teodorovici este dusă la extrem, după aprobarea Hotărârii de Guvern, 25 de oraşe rămânând cu buget minim de funcţionare sub 1.000 de lei/locuitor/an, în această valoare fiind incluse sumele alocate pentru însoţitorii persoanelor cu dizabilităţi. O sfidare cinică faţă de cetăţenii din unităţile administrativ-teritoriale cu statut de oraş, având în vedere că oricăreia dintre comune i s-a asigurat un buget minim de funcţionare de 1.000 lei/locuitor/an încă de la începutul anului, când a fost aprobată Legea 50/2019 privind bugetul de stat”, precizează oficialii AOR.
Asociația spune că a susţinut şi argumentat constant alocarea de sume suplimentare care să aducă cele 45 de „oraşe discriminate” la un buget minim de funcţionare de 1.000 lei/locuitor/an şi alocarea pentru oraşe şi municipii de sume peste aceste valori, care să le asigure un buget rezonabil pentru funcţionarea unităţilor administrativ-teritoriale cu statut de oraş, inclusiv pentru susţinerea organizării şi funcţionării instituţiilor şi serviciilor publice (licee, spitale, creşe, servicii de evidenţă informatizată a persoanei, instituţii de asistenţă socială, poliţie locală, parchet şi judecătorie, agenţie de ocupare a forţei de muncă, administraţie financiară şi trezorerie ş.a.) care, în afara locuitorilor oraşului, deservesc şi comunele învecinate. În acest sens, arată comunicatul citat, AOR a propus suma de 1.400 lei/locuitor/an.
„Prin noua rectificare de buget ministrul de Finanţe Eugen Orlando Teodorovici din Guvernul demis a falimentat oraşele şi a suprimat orice perspectivă de dezvoltare de minimă necesitate. Administraţiile locale vor ajunge în imposibilitatea de funcţionare, cu şcoli fără încălzire asigurată, în care copiii noştri vor îngheţa de frig, pe străzi va fi beznă, gropile vor rămâne neasfaltate, gunoaiele vor acoperi oraşele. Situaţia multor oraşe s-a degradat an de an pentru că Legea bugetului de stat a luat şansa comunităţilor locale la elementele vitale de care se ocupa administraţia locală: apă, curent electric, căldură, gaze, canalizare”, relevă sursa citată.