Share

Aero 30 Roadster, câștigătorul Concursului de Eleganță Sinaia 2019

Învingătorul ediției din acest an a Concursului de Eleganţă de la Sinaia (CES) are sânge albastru. Modelul Aero 30 care a aparţinut Majestăţii Sale Regele Mihai I a revenit cu succes în grădinile regale ale Castelului Peleş obţinând trofeul Best of Show.

Cea de-a IX-a ediție a celui mai important eveniment dedicat automobilelor de epocă din Europa de Sud Est a a avut un număr record de participanţi, 35 de mașini intrând în concurs la categorii bine definite. Creșterea calității și a vizibilității concursului a fost demonstrată și de prezenţa în juriu a unor noi membrii importanţi, precum designerul BMW Alexey Kheza sau jurnalistul auto american Jackie Jouret.

CES 2019

Anul 2019 a marcat întoarcerea automobilelor de competiţie în eveniment, dar şi debutul unei categorii noi, dedicată unora dintre cele mai mici automobile din istorie – „Legende de mic litraj”.

Trofeul „Best of Show” a fost adjudecat de modelul Aero 30 din 1936. Acesta a fost oferit de preşedintele Cehosolovaciei de la acea vreme, Edvard Benes, Regelui Mihai la vârsta de numai 16 ani. A fost al treilea automboil din colecţia personală a Regelui. Roadsterul se remarcă prin performanţe sportive și are o serie de elemente de design unice care îl disting faţă de modelele de serie: faruri cu dimensiuni generoase, fanta de aer din fața parbrizului, bloc motor și capete de cilindru din bronz preluate de la departamentul de curse al mărcii.

Ca partener media al evenimentului, LifeNews.ro vă pune la dispoziție toate detaliile despre ediția din 2019 a Concursului de Eleganță de la Sinaia în secțiunea dedicată.

La abdicarea Regelui şi ca urmare a exilului acestuia, automobilul a fost cumpărat de unul dintre membri Gărzii Regale, în 1947. Ulterior automobilul avea să fie abandonat cu probleme tehnice, ceea ce l-a salvat de la confiscarea de către regimul comunist al vremii. În 1950 este cumpărat de Bella Neugebauer şi reparat pentru a fi folosit constant. Intrat în colecţia familiei Hani, modelul a primit o ultimă restaurare şi a fost astfel prezentat în cadrul Concursului.

Un alt vehicul care a cucerit inimile publicului dar și Premiul Special al Juriului a fost FIAT 501 din 1924, primul model al mărcii construit după Primul Război Mondial. Mașina a fost considerată un răspuns al producătorilor europeni la invazia de vehicule americane Ford din acea vreme. Spectaculosul FIAT 501, deținut de Mircea Muncean a câștigat și primul loc la categoria Antebelice Sedan.

Prima poziție a categoriei Postbelice Cabriolet a revenit unui Mercedes 190 SL din 1959 deținut de Anghel Jelev din Bulgaria. Vehicule similare au fost deținute de personalități precum Gina Lollobrigida, Grace Kelly, Romy Schneider,Frank Sinatra, Cary Grant, Alfred Hitchcock sau Ringo Starr.

Un Buick Riviera din 1967, deținut de Andrei Andronic s-a plasat pe prima poziție a categoriei Postbelice Coupe. Considerat unul dintre cele mai spectaculoase modele ale Buick din vremea respectivă acesta are în dotare, printre altele, faruri escamotabile, aer condiţionat, scaune şi geamuri electrice.

CES 2019

Alți câștigători ai Concursului de Eleganță Sinaia 2019 au fost GAZ M21 Volga din 1962 (Postbelice Sedan), BMW Isetta 300 din 1959 (Legende de mic litraj), De Tomaso Pantera din 1972 (Automobile de competiție) și Oltcit Club din 1982 (Fabricat în România).

Dincolo de prezența unui număr mare de participanți la Concurs, ediția din acest an s-a bucurat de o vreme superbă – care a pus în evidență peisajul mirific al Domeniului Peleș și vehiculele, mai mulți vizitatori decât oricând și o atmosferă de sărbătoare cu totul specială. Din nefericire, pe lângă o mulțime de aspecte pozitive și o creștere evidentă, CES 2019 a avut și câteva „sincope”. Astfel, este greu de înțeles de ce, pe parcursul întregii zile de sâmbătă, vehiculele expuse pe latura dreaptă a castelului Peleș au rămas inaccesibile publicului. O mână de jandarmi au blocat cu garduri intrarea pe alee justificând măsura printr-o solictare a organizatorilor. E greu de înțeles logica unei astfel de solicitări și, mai ales, de ce publicul venit în mare parte de la peste 100 km pentru a privi vedetele pe roti a fost ținut la o distanță care nu permitea vizualizarea celor mai vechi mașini din concurs. Nici lipsa de la eveniment a mașinilor deținute de cel mai mare colecționar român, omul de afaceri Ion Țiriac, nu a fost trecută ușor cu vederea de public, mai ales că nu a existat o justificare a organizatorilor pentru asta,

Cu toate acestea, Concursul de Eleganță Sinaia 2019, a fost unul extrem de reușit care promite un eveniment chiar mai spectaculos în 2020 la cea de-a X-a ediție. (Foto: Dargoș Savu, Ciprian Mihai)

CES 2019
CES 2019
CES 2019
CES 2019
CES 2019
CES 2019
CES 2019

Citește și:

Leave a Comment