A treia generație Mazda CX-5, disponibilă în România
Oficialii Mazda au anunțat debutul precomenzilor pentru a treia generație CX-5. Modelul va ajunge în showroomuri în luna decembrie.
A treia generație Mazda CX-5 își propune să continue povestea de succes a unuia dintre cele mai apreciate vehicule ale mărcii nipone. Având la bază un parcurs remarcabil, cu peste 4,5 milioane de unități vândute la nivel global de la debutul din 2012, modelul aduce o evoluție îndrăzneață a designului, confort sporit, numeroase dotări și tehnologii inteligente. Odată cu publicarea tuturor prețurilor modelul este disponibil pentru precomandă la toți distribuitorii autorizați Mazda din Europa, inclusiv România
Cu un aspect exterior mai impunător, un spațiu interior rafinat și o utilizare cotidiană îmbunătățită, CX-5 continuă să întruchipeze filosofia „jinba ittai” a Mazda, o conexiune perfectă între mașină și șofer.
Conform celor de la Mazda, noul CX-5 este creat pentru a se potrivi persoanelor cu stiluri de viață active fiind „un partener de încredere care îmbină armonios stilul, confortul și performanța”.
Disponibil în patru niveluri de echipare — Prime-Line, Centre-Line, Exclusive-Line și Homura —, SUV-ul Mazda CX-5 ajunge pe piață atât în configurație cu tracțiune față (FWD), cât și integrală (AWD). Toate versiunile sunt dotate cu transmisie automată și același motor de 2.5 litri.

Mazda a publicat oficial toate detaliile de preț pentru fiecare versiune și configurație, în România cea mai accesibilă versiune (Prime-Line, 4×2) costând 32.690 de euro, iar cea mai scumpă (Homura, AWD) 43.790 de euro.
Este important de notat că singura culoare pentru care Mazda nu solicită sume suplimentare este Arctic White, în timp ce restul nuanțelor costă între 5650 de euro și 950 de euro. De asemenea, pentru dotarea cu plafon panoramic, disponibilă doar în cazul liniilor de echipare Exclusive și Homura, clienții trebuie să achite încă 1.500 de euro.
Datele tehnice arată că, în versiunea 4×2, mașina accelerează de la 0 la 100 km/h în 10,5 secunde, iar în cea AWD în 10,9 secunde. Consumul combinat anunțat oficial este de 7 l / 100 km în cazul mașinilor cu tracțiune – față și de 7,4 – 7,5 l / 100 km pentru cele cu sistem AWD.

Noua generație Mazda CX-5 are o lungime de 4.690 mm, o lățime de 2.077 mm, o înălțime de 1.695 mm, iar garda la sol este de 200 mm. Ampatamentul măsoară 2.815 mm.
Citește și:








