Share

Cinci companii se luptă pentru contractul drumului expres Brăila – Galaţi

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat astăzi că au fost depuse cinci oferte proiectarea şi execuţia drumului expres Brăila – Galaţi, proiect care ar trebui să devină realitate în maximum trei ani.

Conform CNAIR, până pe 29 aprilie 2020, termenul limită de depunere, au înregistrat oferte societățile SC Arcada Company SA, Asocierea Astaldi SpA – Tancrad SRL, Asocierea Mavgo Holding SRL – SC Aqua Parc SRL – SC BDU Maxi Construct SRL – Hydrostroy AD, Rizzani de Eccher SpA şi Asocierea SA&PE Construct SRL – SC Spedition UMB SRL – SC Tehnotrade SRL.

Valoarea estimată a contractului „Proiectare şi Execuţie Drum Expres Brăila – Galaţi” este de 530.312.447,16 lei (fără TVA), iar lungimea estimată a traseului este de aproximativ 11 km.

Durata contractului este de 94 luni şi cuprinde 10 luni perioadă de proiectare, 24 de luni perioadă de execuţie a lucrărilor şi 60 de luni perioadă de garanţie a acestora.

CNAIR precizează că durata contractului de lucrări poate varia în funcţie de perioada de garanţie a lucrărilor ofertată de operatorul economic desemnat câştigător.

Comisia de Evaluare va analiza ofertele în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire şi cu legislaţia în vigoare în domeniul achiziţiilor publice, notează Compania de Drumuri.

Leave a Comment