Share

Lidl România și fundația pentru SMURD au achiziționat o unitate mobilă pentru terapie intensivă

Lidl România a anunțat că, împreună cu fundația pentru SMURD, a achiziționat o unitate mobilă de terapie intensivă cu 12 paturi pentru Departamentul pentru Situații de Urgență. Este unica secție de acest fel din țară.

Departamentul pentru Situații de Urgență prin Fundația pentru SMURD, cu sprijinul Lidl România, a achiziționat prima secție de terapie intensivă mobilă din țara noastră, în valoare de 264.930 de dolari, care va putea prelua pacienți în stare critică din cauza a infecției cu noul coronavirus.

Asamblată pe structura unui tir, unitatea mobilă de terapie intensivă poate fi deplasată rapid oriunde în țară, crescând capacitatea celor mai aglomerate spitale de a oferi îngrijire pacienților la cele mai înalte standarde. Secția va fi amplasată în curtea unui spital supraaglomerat de primă linie, putând fi racordată atât la rețeaua electrică cât și la cea de oxigen a spitalului și va putea prelua un număr de 12 pacienți cu indicație de îngrijire în terapie intensivă.

„Traversăm o perioadă fără precedent, în care pandemia de Coronavirus pune o presiune uriașă pe sistemele medicale din toată lumea. Pentru a putea face față acestei situații, este nevoie de solidaritate la nivelul întregii societăți și de sprijin din partea mediului privat. Pentru noi, Lidl România, investiția în dezvoltarea serviciilor medicale de urgență este de mulți ani o prioritate și ne-am bucurat să putem colabora de-a lungul timpului cu DSU și Fundația pentru SMURD în mai multe proiecte naționale care au salvat deja multe vieți. Acum, continuăm acest parteneriat de lungă durată, pentru a suplimenta capacitatea României de a oferi îngrijirile necesare pacienților diagnosticați cu noul Coronavirus și aflați în stare gravă. Totodată, aș vrea să mulțumesc atât personal, cât și din partea celor peste 7500 de colegi din Lidl, întregului corp medical din România, cei aflați în prima linie în aceste zile, care fac eforturi enorme pentru a avea grijă de sănătatea noastră,” a declarat Frank Wagner, CEO Lidl România.

Unitate de terapie intensivă unică în țară

De asemenea, Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a explicat că „această unitate de terapie intensivă este unică în România, folosirea ei dându-ne posibilitatea să îmbunătățim semnificativ evoluția pacienților cel mai grav afectați de infecția cu Covid-19. Având in vedere experiența altor țări europene care s-au confruntat deja cu nevoi crescute de îngrijiri de terapie intensivă, precum și dinamica rapidă într-un astfel de context la nivel național, probabil un număr de patru astfel de unități mobile ar crește semnificativ capacitatea României de a gestiona pacienții critici în perioada ce va urma, exact acolo unde este cea mai mare nevoie. În acest context încurajăm și alți investitori să se alăture inițiativei LIDL România. Le mulțumim tuturor celor care vin în sprijinul celor care se alfă în linia întâi, avem nevoie să vă simțim aproape și să știm că aveți încredere în noi și în toate eforturile depuse zi și noapte de colegii mei”.

Noua unitate mobilă va fi inclusă în dotarea de răspuns la dezastre și va putea fi folosită în orice situație de catastrofă care generează victime multiple, cum ar fi în cazul unui cutremur. După încheierea acestei crize, unitatea de terapie intensivă mobilă va putea funcționa inclusiv ca un centru mobil de simulare pentru medicii rezidenți în ATI și medicină urgență.

Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, este una dintre companiile de top de pe piața de retail alimentar din Europa. Lidl este prezent în 32 de țări din întreaga lume și în prezent operează aproximativ 10.800 de magazine și peste 160 de centre logistice în 29 de țări la nivel mondial. Compania are aproximativ 287.000 de angajați, dintre care peste 7.500 în România, unde retailer-ul german are deschise peste 260 de magazine și 5 centre logistice.

Fundația pentru SMURD este o organizație non-guvernamentală, înființată în 2006, ca persoană juridică privată, non-profit, apolitică, independentă de orice altă instituție sau persoană.

Citește și:

Leave a Comment