Share

Polonia se înarmează în ritm accelerat: Tancuri, rachete și obuziere din SUA și Coreea de Sud

Polonia continuă în ritm susținut procesul de înarmare. Tancuri Abrams și K2, muniție, rachete Patriot, obuziere K9 intră în dotarea forțelor armate.

Statele Unite au aprobat să vândă suplimentar Poloniei 116 tancuri de luptă americane Abrams şi alte armamente grele pentru un total de 3,75 miliarde de dolari a anunţat marţi Departamentul de Stat american. Polonia a achiziționat și în aprilie 2022 alte 250 de tancuri americane.

Polonia doreşte să achiziţioneze 116 tancuri Abrams în versiunea lor modernizată (M1A1), 12 vehicule de salvare M88A2 Hercules, opt poduri mobile de asalt M1110 capabile să permită trecerea tancurilor peste râuri, aproximativ 50 de vehicule uşoare şi arme uşoare şi muniţia acestora, pentru un total de 3,75 miliarde de dolari, potrivit diplomaţiei americane.

Această vânzare de material sensibil trebuia anterior aprobată de guvernul american, iar Congresul a fost informat despre asta, a precizat Departamentul de Stat într-un comunicat.

Polonia, ţară frontalieră cu Ucraina invadată de Rusia, a achiziţionat deja în aprilie 250 de tancuri Abrams şi alte tancuri de recuperare, poduri de asalt, sisteme de antrenament şi logistică, precum şi o cantitate serioasă de muniţie, pentru 4,74 miliarde de dolari.

Tot în această săptămână, Polonia a anunţat că va accepta pe teritoriul său sistemele de apărare antiaeriană Patriot oferite de Germania. Polonezii și-ar fi doprit ca aceste rachete să fie oferite Ucrainei.

Ministrul polonez al apărării, Mariusz Blaszczak, a declarat că a discutat cu omoloaga sa germană, Christine Lambrecht, şi „a acceptat cu dezamăgire decizia sa de a refuza să sprijine Ucraina”.

„Desfăşurarea sistemelor Patriot în vestul Ucrainei ar fi sporit securitatea polonezilor şi ucrainenilor. Prin urmare, luăm decizii de lucru cu privire la plasarea bateriilor în Polonia şi conectarea acestora la sistemul nostru de comandă”, a indicat el pe contul sau de Twitter. Informaţia a fost confirmată rapid de Ministerul german al Apărării.

Polonia, cel mai mare cumpărător de arme sud-coreene din Europa

Polonia a primit marţi primele tancuri de asalt K2 şi primele obuziere K9 de fabricaţie sud-coreeană livrate în cadrul comenzilor semnificative pe care Varşovia le-a făcut la Seul, informează AFP.

Polonia, ţară membră a NATO şi UE, şi care se învecinează cu Ucraina, dar şi cu enclava rusă Kaliningrad, şi-a accelerat puternic achiziţiile de arme.

Aceste echipamente “sunt necesare pentru a preveni o eventuală agresiune”, a declarat preşedintele polonez Andrzej Duda, în timpul unei ceremonii organizate în portul Gdynia, în nordul Poloniei, unde au sosit, pe cale maritimă, primele tancuri şi obuziere sud-coreene.

Potrivit EFE, Duda a afirmat că invazia rusă în Ucraina a evidenţiat importanţa ”de a conta pe armament ultramodern” pentru ”a stopa ambiţiile imperialiste” ale Kremlinului.

”Dincolo de dimensiunea practică (…), există deopotrivă o uriaşă dimensiune simbolică în această cooperare (cu Coreea de Sud – n.r.) care, sper, va fi fructuoasă în viitor pentru industria, economia şi securitatea Poloniei şi a Coreei de Sud”, a declarat Duda.

La rândul său, ministrul apărării Mariusz Blaszczak a insistat pe nevoia de ”a reumple golul lăsat de armamentul trimis (de Polonia) Ucrainei” şi pe importanţa de a alege Coreea de Sud ca furnizor de material ”pentru încrederea şi rapiditatea livrărilor”.

În iulie, Polonia a semnat un acord-cadru cu fabricantul de tancuri K2, Hyundai Rotem, cu privire la un total de 1.000 de asemenea motoare, printre care versiunea lor K9PL coprodusă cu participarea unor întreprinderi poloneze.

Un prim acord de executare ce a decurs de acolo, de o valoare de 3,37 de miliarde de dolari, presupune livrarea a 180 de tancuri în perioada 2022-2025.

Un alt acord-cadru semnat de Polonia cu compania sud-coreeană Hanwha Defense prevede livrarea a 672 de obuziere automotoare K9A1, printre care versiunea lor coprodusă K9PL. Acordul de execuţie vizează 212 obuziere versiunea K9A1, ce vor fi livrate între 2022 şi 2026, în valoare de 2,4 miliarde de dolari.

Polonia a contractat de asemenea 50 de avioane de luptă sud-coreene FA-50 pentru 2,3 miliarde de dolari şi 288 de sisteme de lansare de rachete multiple K239 Chunmoo.

Potrivit Ministerului Apărării polonez, achiziţia de sisteme sud-coreene nu afectează cu nimic comanda poloneză de sisteme similare americane HIMARS, care trebuie să fie livrate Poloniei începând cu 2023.

Potrivit portalului specializat Defense News, toate contractele sud-coreene luate împreună fac din Polonia cel mai important cumpărător de arme sud-coreene din Europa.

Leave a Comment