Share
Aeroportul Băneasa, aproape de finalizare. Primii utilizatori vor fi fotbaliştii EURO 2020

Aeroportul Băneasa, aproape de finalizare. Primii utilizatori vor fi fotbaliştii EURO 2020

Finalizarea lucrărilor la Aeroportul Băneasa este prevăzută pentru 21 iulie, însă până atunci salonul oficial poate prelua echipele și arbitrii de la EURO 2020.

Valentin Iordache, purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), a declarat astăzi că lucrările la Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa „Aurel Vlaicu” vor fi gata pe 21 iulie.

„Lucrările sunt într-un stadiu foarte avansat. Ele vor fi finalizate, conform contractului, la data de 21 iulie anul acesta. Acest terminal a fost restaurat aşa cum era el în urmă cu 59 de ani, în 1952, inclusiv marmura folosită şi mozaicul de pe pardoseală, stâlpii îmbrăcaţi în travertin şi toate celelalte elemente arhitecturale. Acestea au fost completate cu tehnologie modernă de cel mai înalt nivel, inclusiv în ceea ce priveşte iluminarea cu led şi instalaţiile de sonorizare şi de climatizare”, consideră Valentin Iordache.

Conform acestuia, capacitatea proiectată este de 400 de pasageri pe oră, sosiri şi plecări, astfel încât, anual, aeroportul poate primi 1 milion de pasageri.

„Suntem optimişti că vom putea face recepţia lucrărilor la 21 iulie şi ulterior vom intra într-o perioadă de verificări şi de testări ale tuturor echipamentelor, urmând ca, atunci când cererea de trafic va fi suficientă, să deschidem în exploatare comercială şi acest terminal, mă refer la corpul central, dar şi terminalele A şi B, pe unde se desfăşoară plecările şi sosirile pasagerilor comerciali”, a continuat oficialul CNAB.

Participanții la EURO 2020, primii beneficiari

Salonul oficial este gata şi primii pasageri vor fi fotbaliştii străini care vin să joace la Campionatul European de Fotbal Euro 2020, competiţie care se desfăşoară în perioada 11 iunie – 11 iulie, inclusiv la Bucureşti.

„Prin salonul oficial vor fi prelucrate delegaţiile care participă la meciurile de la Bucureşti, mă refer la Macedonia de Nord, Ucraina şi Austria. Dacă Macedonia de Nord şi Ucraina vor avea baze la Bucureşti, Austria va veni doar pentru meciuri, deci sunt aduşi cu avionul, a doua zi joacă meciul şi imediat, noaptea târziu, pleacă înapoi în Austria. Suntem pregătiţi să îi primim atât la salonul oficial, cât şi la terminalul de aviaţie generală, pentru ca timpul lor de aşteptare să fie foarte scurt”, a explicat Valentin Iordache.

Tot aici vor veni oficialii UEFA, dar şi autorităţile străine, şefii de stat şi de Guvern care vor dori să vină la meciurile Euro la Bucureşti.

„Este clar că nu discutăm despre un terminal low-cost aici, pentru că dotările şi nivelul de calitate la care se procesează pasagerii sunt pentru pasageri de categorie superioară, ne gândim chiar şi business, dar piaţa ne dă semnal că există cerere şi pentru pasageri care doresc să călătorească fără să piardă trei ore la îmbarcare şi altă oră şi jumătate la sosirea pe aeroport. Există cerere şi pentru astfel de zboruri”, a declarat Iordache. El a arătat că, la Băneasa, un pasager care zboară cu un avion de mici dimensiuni va avea nevoie de doar 30 de minute până la urcarea în aeronavă iar pentru avioanele mai mari, timpul de îmbarcare nu va depăşi o oră.

Linie STB specială pentru participanții la EURO 2020

Toţi deţinătorii de bilete la campionatul UEFA EURO 2020 vor beneficia de gratuitate în ziua meciului şi în ziua următoare, iar în perioada competiţiilor se înfiinţează linia expres 700 şi se suplimentează alte şase linii ale Serviciului de Transport Bucureşti (STB).

Conform Primăriei Municipiului București (PMB), toţi deţinătorii de bilete la meciurile campionatului UEFA EURO 2020 vor folosi transportul public local de călători în baza unui card de transport digital, disponibil în aplicaţia UEFA EURO 2020, conectat la datele privind biletele de meci sau în baza biletului de meci, în ziua meciului, până la ora 23:59, şi ziua următoare, până la aceeaşi oră.

De asemenea, personalul acreditat UEFA (voluntari şi reprezentanţi mass-media) va beneficia de această facilitate pe toată perioada organizării campionatului UEFA EURO 2020, în funcţie de programul de lucru, în baza legitimaţiei oficiale pentru personalul acreditat UEFA.

Pentru a transporta suporterii se vor înfiinţa linii de transport special de la Aeroportul Otopeni şi Gara de Nord către Centrul Istoric şi Arena Naţională în zilele meciurilor (13, 17, 21 şi 28 iunie 2021). Pentru deplasarea suporterilor de la aeroport direct către Arena Naţională va fi înfiinţată linia expres 700. Aceasta va funcţiona între Aeroportul Internaţional Henri Coandă şi Piaţa Hurmuzachi (Piaţa Muncii).

Pentru suporterii care doresc să viziteze centrul Capitalei, au fost suplimentate 6 linii de transport: linia expres 783, liniile de autobuz 104 şi 123, liniile de troleibuz 86 şi 90 şi linia de tramvai 40.

Citește și:

Leave a Comment