Share

Criza semiconductorilor auto: UE produce doar 10% din necesar, constructorii auto sunt dependenți de importuri

Pe măsură ce criza semiconductorilor se adâncește, iar uzinele producătoare de mașini opresc liniile de asamblare, sunt căutate soluții pentru a depăși momentul.

Tot mai mulți producători auto opresc temporar liniile de asamblare din cauza crizei semiconductorilor. Așa cum nota LifeNews.ro ieri, citând o analiză IHS Markit, criza a apărut pe fondul dotării mașinilor cu tot mai multă tehnologie, asta ducând la o cerere de semiconductori mai mare decât cea estimată.

În acest context, Phil Amsrud, analist principal senior-ADAS, semiconductori și componente la IHS Markit, nota că „deoarece cauza acestei crize este rezultatul creșterii cererii din partea producătorilor de mașini și componente pe fondul unei oferte limitate de semiconductori, aceasta nu va fi rezolvată până când ambele părți nu vor fi aliniate”.

În condițiile în care ponderea Europei din piaţa globală de semiconductori, evaluată la 440 miliarde de euro, este de doar 10%, marii producători de mașini fiind forțați să se bazeze pe cipurile produse peste hotare, Germania, Franţa şi alte 17 state membre UE au convenit să îşi unească forţele şi să investească în tehnologii pentru procesoare şi semiconductori, componente cheie pentru dispozitivele conectate la internet şi procesarea datelor, în încercarea de a ajunge din urmă SUA şi Asia.

În plus, guvernele din UE fac presiuni asupra celor din Asia pentru a forța o creștere rapidă a producției de semiconductori, iar mai multe companii auto încearcă să găsească surse alternative de aprovizionare. Unii analiști consideră că lupta care se dă acum între producătorii de mașini pentru asigurarea necesarului de cip-uri se aseamănă cu cea pe care statele din întreaga lume au dus-o la începutul pandemiei pentru a cumpăra echipamente medicale precum măști și ventilatoare.

Ford, Mazda și Nissan au anunțat reduceri ale producției dând vina pe criza semiconductorilor

Ford Motor a anunţat că din 8 februarie va reduce temporar producţia, timp de o săptămână, la două fabrici din SUA, Dearborn şi Kansas, unde se fabrică cel mai profitabil model, camioneta F-150, din cauza lipsei de semiconductori.

Al doilea producător auto din SUA „lucrează îndeaproape cu furnizorii pentru rezolvarea potenţialelor probleme legate de lipsa de cipuri pentru industria auto şi face eforturi pentru a prioritiza producţia vehiculelor cheie”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei care are o uzină și în România, la Craiova.

Şi niponii de la Mazda a anunţat joi că luna aceasta vor înregistra o reducere a producţie cu 7.000 de vehicule din aceeaşi cauză. Iar grupul Stellantis încetineşte producţia la fabrica Melfi din Italia săptămâna viitoare, peste 7.000 de angajaţi fiind trimiși în şomaj tehnic.

Producătorul japonez Nissan va fabrica și el mai puţine camioane din cauza lipsei de semiconductori, la fabrica din Canton, Mississippi. Aceste decizii sugerează că problema care îi afectează pe toţi producătorii auto ar putea să se agraveze.

Dacia, afectată de criza semiconductorilor

Așa cum ați aflat tot de la LifeNews.ro, nici producătoruil autohton Automobile Dacia nu a scăpat de problemele cauzate de criza semiconductorilor. După ce au confirmat că sunt nevoiți să reducă producția prin stopări temporare ale activirății uzinei de asamblare a vehiculelor, oficialii Dacia au menționat și că „în cursul lunii februarie, Grupul Renault va adapta producția industrială pe fondul penuriei de componente electronice provenite de la anumiți furnizori. Astfel, activitatea de producție industrială de la Mioveni a fost întreruptă în data de 1 februarie. Echipele Grupului – Supply Chain și Achiziții sunt mobilizate pentru a gestiona impactul generat de această criză mondială, care afectează mare parte din sectorul auto”.

Apoi, la solictarea LifeNews.ro, ei au declarat că „activitatea de la Uzina de Vehicule va fi întreruptă în zilele de 5, 8 și 12 februarie, iar La Uzina Mecanică și Șasiuri, parțial, în data de 8 februarie”.

Citește și:

Leave a Comment