Share

Victorie spectaculoasă a echipei de tineret a României în fața Ucrainei

România a învins cu 3 – 0 Ucraina în meciul disputat în această seară pentru calificarea la Campionatul European U21 din 2021. Tinerii români și-au luat revanșa după ce, în urmă cu mai bine de 1 an, Ucraina învingea România, tot la Ploiești, cu scorul de 2 – 1.

Echipa națională de tineret a României, antrenată de Mirel Rădoi, a început meciul cu Ucraina cu teamă, întreaga primă repriză nefiind altceva decît o luptă surdă pentru balon. Nici ucrainienii nu au fost mai presus părând mai degrabă să încearcă împingerea meciului către un 0 – 0. În primele 45 de minute mingea a ajuns foarte greu la cele două porți, chiar și atunci ocaziile fiind aproape inexistente.

În cea de-a doua repriză meciul a fost mai animat, iar fazele de poartă nu au întârziat să apară. Echipa României a dominat jocul, în timp ce Ucraina a încercat să surprindă, fără succes, pe contraatac. Din fericire, în minutul 75, Olimpiu Moruțan a reușit să înscrie primul gol împingând mingea centrată de pe dreapta de Boboc peste portarul advers.

Cinci minute mai târziu, abia intrat în teren, Adrian Petre marchează reluând către poartă o minge respinsă după reluarea lui Mihăilă. Tot Petre a reușit și cel de-al treilea gol, în minutele de prelungire, după ce a speculat o greșeală a apărării ucrainiene.

După această victorie, România U21 urcă pe poziția a a treia în grupă cu 3 puncte după două meciuri. Pe primul loc se află Finlanda cu 7 puncte din 3 meciuri, iar pe doi, Danemarca, această echipă având 6 puncte după două meciuri. Ucraina, Irlanda de Nord și Malta ocupă locurile 4 – 6.

Leave a Comment