Share

TEST Mazda CX-60: Primul plug-in hybrid

Mazda a lansat pe piață o nouă navă amiral a mărcii, CX-60. Incursiunea în zona premium a pieței SUV aduce după sine și primul sistem plug-in hybrid din gama producătorului japonez.

Sunt ani buni de când ideea de a scrie despre modelele Mazda atrage după sine o dilemă importantă: vorbim despre un vehicule de volum sau despre unele premium? Ei bine, în cazul noului SUV Mazda CX-60, această neclaritate a stat în picioare doar până la primul contact cu habitaclul și, ulterior, cu comportamentul rutier.

Testul internațional al modelului Mazda CX-60, desfășurat în Germania, lângă Leverkusen, a adus în fața jurnaliștilor prezenți varianta de serie a unui SUV mediu care, după verificarea tuturor detaliilor tehnice, pare gata să intre cu ambiții mari într-un segment dominat de Mercedes-Benz GLC, BMW X3 și Audi Q5.

Pentru orice marcă neobișnuită cu sferele rarefiate ale zonei premium – chiar dacă nu este prima dată când Mazda țintește zona profitabilă a mașinilor cu dotări peste medie – o astfel de bătălie pare sortită eșecului. E aproape imposibil să ai pretenția de a te lupta de la egal la egal cu mărci germane care atrag de ani mulți majoritatea clienților din segmentul SUV-urilor medii premium. Doar că, de această dată, niponii par a avea o strategie mai bine pusă la punct și mijloacele necesare pentru a o aplica.

Asta pentru că noul CX-60 ascunde sub capotă nu doar materiale de cea mai bună calitate, ci și o tehnologie de top care, e drept, lasă încă loc de mai bine.

În exterior, SUV-ul nipon, afișează o statură impozantă și o stăpânire de sine debordantă. Deja cunoscutul limbaj de design Kodo a evoluat, asigurând mașinii toate atuurile pentru ca producătorul său să se poată mândri cu sloganul „Făurit în Japonia”.

Designul mașinii testate, de culoare Rhodium White, o nuanță de alb creată printr-o evoluție a tehnologiei de vopsire Takuminuri, păcătuiește însă exact acolo unde Mazda părea a fi înțeles că trebuie să schimbe ceva odată cu ultimele sale creații, de la Mazda3 și MX-5 până la CX-30 sau chiar CX-5.

Cu ani în urmă, la evenimentul de lansare al unui alt model Mazda, oficialii niponi mărturiseau că își doresc să atragă în portofoliul de clienți mai mulți tineri. Din nefericire, în cazul CX-60, designerii de exterior par să fi lipsit de la ședința cu conducerea companiei pentru că mașina, cu partea sa frontală puternică, dar verticală și fără prea multe valențe sportive, și cu linii laterale lipsite de tensiunea specifică vehiculelor apreciate de clienții sub 30 – 40 de ani pare a fi dedicată tot persoanelor mai vârstnice, dornice de stabilitate, confort și siguranță.

Desigur, nu e nimic rău în a respecta tradiția și a miza pe persoanele care chiar își permit o mașină al cărei preț depășește, fără subvenții guvernamentale, prețul de 52.000 de euro. Însă după ce ai creat noile Mazda 2, Mazda 3 și, mai ales, CX-30, pare mai greu de acceptat sobrietatea exterioară a modelului CX-60. Cu toată capota sa lungă a motorului.

În schimb, interiorul uimește prin precizia îmbinărilor, materialele de calitate și o simplitate elegantă menită parcă să ascundă mulțimea de tehnologii aflate în spatele bordului cu linii fluide. Oarecum neașteptat, dar perfect încadrate în aerul premium al mașinii, materiale precum lemnul natural de arțar, pielea și materialele textile de înaltă calitate, acestea din urmă înnobilate de o cusătură specific japoneză numită Kakenui, propulsează noul SUV în lumea premium.

Titulatură prea des folosită de mulți producători auto din zilele noastre, „premium” înseamnă în cazul Mazda CX-60, nu doar tradiție, simplitate și materiale de top, ci și tehnologie de ultimă oră. Înainte chiar de a porni motorul mașinii, ergonomia postului de conducere este cât se poate de ușor de sesizat, iar Driver Personalisation System, o dotare care ajustează automat scaunul șoferului și volanul grație unei camere video care detectează poziția ochilor, asigură un binevenit plus de modernism. E drept că, în timpul testului, poziția generată de sistem a mai trebuit ușor corectată pentru o călătorie cât mai confortabilă și o vizibilitate bună, însă Driver Personalisation System este un „accesoriu” binevenit într-o mașină care țintește zona premium.

Avansul tehnologic al acestei noi nave amiral a mărcii Mazda nu se oprește aici. De la ecrane cu dimensiuni mari, head-up-dispaly și selector pentru alegerea modului de deplasare, până la o gamă extinsă de sisteme de siguranță, comandă și control – inclusiv conectivitate fără reproș – SUV-ul CX-60 își răsfață șoferul și pasagerii cu dotări de secol XXI.

Dacă sistemul de navigație n-ar fi găsit cu cale să ne lase muți de uimire la auzul indicației „use some suitable lanes to take the next exit …” (folosiți benzile adecvate pentru următoarea ieșire) probabil că ne-am fi declarat încântați de electronica pe care o pune la dispoziția utilizatorilor Mazda CX-60. Însă un astfel de mesaj al navigației în timpul deplasării rapide pe o autostradă aglomerată poate crea ceva scurtcircuite chiar și în mintea unui veritabil specialist al orientării. Unde mai pui că numerotarea șoselelor germane pare să fi dat mari bătăi de cap celor care au gândit sistemul GPS, ieșirile de pe autostradă fiind comunicate în timp util, dar folosind cuvinte în engleză și cifre în germană.

Lăsând gluma și micile scăpări ale IT-iștilor deoparte, comportamentul rutier al SUV-ului nipon s-a dovedit unul demn de apreciat, mișcările volanului fiind rapid și exact interpretate de vehicul, stabilitatea în viraje dând încredere șoferului, iar suspensia și sistemul de frânare asigurând confort și siguranță pentru toți pasagerii. Șoferii mai avântați trebuie însă să ia în calcul faptul că mașina are nu mai puțin de două tone, iar legile fizicii se aplică indiferent de tehnologia ascunsă sub caroserie.

Un detaliu extrem de important, sistemul de propulsie plug-in hybrid (PHEV) al acestui 4×4, format dintr-un motor termic de 2.5 litri alimentat cu benzină și unul electric amplasat în fața cutiei de viteze cu opt trepte, pune la dispoziția șoferului 327 CP și un cuplu de 500 Nm care își fac simțită prezența la fiecare apăsare a pedalei de accelerație.

Grație unui pachet de baterii de 17,8 kWh, Mazda CX-60 poate rula în modul electric circa 60 km. În timpul testului, după mai bine de 100 km parcurși atât pe șosele pline de viraje, cât și în localități liniștite, fără mult trafic, sau pe autostrăzi, consumul mediu indicat de computerul de bord a fost de doar 1,2 l / 100 km, valoare chiar mai mică decât cea din catalogul cu date tehnice (1,5 l / 100 km). Este o dovadă a faptului că, utilizate în mod corect, hibridele cu încărcare la priză pot reduce considerabil atât consumul de carburant cât și emisiile de CO2. Din nefericire, așa cum arată tot mai multe studii realizate în Europa, mulți dintre posesorii de PHEV uită – sau sunt prea comozi – să încarce bateriile mașinii bazându-se strict pe motorul termic.

Mazda CX-60 are suficiente atuuri pentru a tinde către zona premium a pieței, însă bătălia cu SUV-urile germane, japoneze sau americane, deja bine ancorate în segment, va fi una dificilă care se va da mai degrabă pe continentul nord-american decât în Europa.

Cert este că, deocamdată, nu mai puțin de 12.000 de europeni au comandat mașina înainte chiar de a o vedea în showroom-uri, 149 dintre aceștia fiind români. Începând cu luna septembrie, primele unități Mazda CX-60 au fost deja livrate în showroomurile din țară, gama de prețuri pornind de la 52.390 euro (CX-60 e-Skyactiv PHEV Prime-line) și urcând până la 57.690 euro (Mazda CX-60 e-Skyactiv PHEV Takumi).

Citește și:

Leave a Comment