Reîncep lucrările la Centura Capitalei între DN2 și A2
Oficialii Ministerului Transporturilor și CNAIR au anunțat că au semnat contractul de lărgire a DN Centura Bucureşti, sectorul DN2 – A2 cu Tirrena Scavi. Lucrările vor dura 15 luni.
Conform Ministerului Transporturilor, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a semnat contractul pentru finalizarea lucrărilor de modernizare a DN Centura Bucureşti, sectorul DN2 – A2, cu antreprenorul Tirrena Scavi.
Valoarea de semnare a contractului este de 235,747 milioane de lei fără TVA, sursa de finanţare fiind Fondul de Coeziune în cofinanţare cu Bugetul de Stat.
Obiectivul principal al acestui proiect este modernizarea a 11,524 kilometri din centura rutieră a municipiului Bucureşti, sector DN 2 (km 12+300) – A2 (km 23+750), constând în principal în sporirea capacităţii de circulaţie de la 2 benzi la 4 benzi de circulaţie (câte două pe sens) şi eliminarea unor intersecţii la nivel prin realizarea unor noduri rutiere, a unor pasaje noi precum şi reabilitarea pasajelor şi a podurilor existente pe acest sector de drum naţional.
Durata contractului este de 75 de luni şi cuprinde 15 luni perioada de execuţie şi minimum 60 luni perioada de notificare a defecţiunilor (garanție).
Anul trecut, la solicitarea LifeNews.ro, oficialii CNAIR au exploicat că „sectorul aferent DNCB DN2 – A2 face parte din Lot 2 al obiectivului de investiție «Modernizarea centurii rutiere a Municipiului București între A1–DN 7 și DN2 – A2». Pentru realizarea lucrărilor aferente Lotului 2 al DNCB, vă comunicăm faptul că în anul 2012 a fost semnat contractul de proiectare și execuție cu Antreprenorul, Asocierea SC Tehnologica Radion SRL – SC Consitrans – SC Procons XXI SRL. În anul 2015 contractul a fost reziliat de către Beneficiar având în vedere că Antreprenorul a intrat în insolvență și nu avea resursele financiare necesare continuării și finalizării lucrărilor. La data rezilierii stadiul fizic al lucrărilor a fost de 7%. Pentru lucrările – rest de executat a fost demarată procedura de achiziție publică în anul 2017. La începutul lunii aprilie documentația de atribuire a fost aprobată de ANAP, iar în data de 26.04.2017 a fost publicat anunțul de participare. Termenul de primire a ofertelor a fost decalat până la data de 24.08.2017 datorită numeroaselor solicitări de prelungire a termenului cerute de Operatorii Economici. Urmare a finalizării etapei de evaluare a ofertelor depuse în cadrul procedurii de achiziție publică a fost emis Raportul procedurii, acesta fiind aprobat de către ANAP și CNAIR SA. Procedura se află în perioada de contestații. Contractul va fi semnat după finalizarea perioadei de contestații”








