Plafon temporar de 180 de euro/MWh pentru achizițiile de gaze ale UE
În cadrul Consiliului Energiei, statele membre UE au ajuns la un acord politic asupra mecanismului care urmează a fi implementat de la 15 februarie 2023 prin care este stabilit un plafon de 180 de euro/MWh care se activează în anumite condiţii.
România, alături de o mare parte dintre statele membre, a susţinut la reuniunea Consiliului Energie implementarea unui plafon suficient de scăzut astfel încât să contribuie la stabilizarea preţului la gaze la valori rezonabile, cu impact direct asupra competitivităţii industriei şi asupra suportabilităţii preţului la nivelul consumatorilor finali, anunță Ministerul Energiei.
„Ca urmare a discuţiilor demarate în cadrul Consiliului Energie din 13 decembrie 2022 asupra proiectului de Regulament al Consiliului privind stabilirea unui mecanism de corecţie a pieţei şi a orientărilor Consiliului European din 15 decembrie 2022, în cadrul Consiliului Energiei de astăzi statele membre au ajuns la un acord politic asupra mecanismului care urmează a fi implementat de la 15 februarie 2023. Mecanismul prevede activarea automată, în anumite condiţii specifice, a unui plafon temporar al preţului de decontare a instrumentelor financiare derivate pentru luna următoare tranzacţionate pe indicele TTF al pieţei gazului natural din Olanda (piaţa reprezentativă la nivel european pentru formarea preţului la gaze naturale)”, subliniază reprezentanţii ministerului.
Potrivit acestora, plafonul agreat de miniştri este de 180 de euro/MWh, plafon care se activează în anumite condiţii de preţuri excesiv de mari. Mecanismul se va putea aplica şi altor burse europene, în funcţie de evaluările ESMA, ACER şi ale Comisiei Europene.
Obiectivul avut în vedere de acest mecanism este prevenirea unor episoade de preţuri excesiv de mari, precum cele din luna august 2022, fără a afecta securitatea în aprovizionarea cu gaze naturale şi funcţionarea pieţelor financiare.
Miniştrii au adoptat, de asemenea, Regulamentul Consiliului privind consolidarea solidarităţii printr-o mai bună coordonare a achiziţiilor de gaze naturale, prin schimburi transfrontaliere de gaze naturale şi prin preţuri de referinţă fiabile. Totodată, miniştrii au ajuns la un acord politic pe marginea Regulamentului Consiliului privind accelerarea dezvoltării surselor regenerabile prin instituirea unui cadru legal de emitere a autorizaţiilor pentru proiecte în acest domeniu.
„În cadrul reuniunii de la Bruxelles de luni, miniştrii energiei au ajuns la un acord politic asupra altor două acte legislative importante cu rol în atingerea obiectivelor de decarbonizare: Regulamentul privind reducerea emisiilor de metan şi Directiva REPowerEU privind accelerarea procesului de emitere a autorizaţiilor pentru sursele regenerabile. Regulamentul privind reducerea emisiilor de metan în sectorul energetic din UE stabileşte cadrul pentru monitorizare emisiilor de metan generate la nivelul explorării şi producţiei de petrol şi gaze naturale, al transportului, distribuţiei, stocării subterane şi al terminalelor de gaze naturale lichefiate (GNL), precum şi la nivelul minelor de cărbune aflate în exploatare, închise sau abandonate. Regulamentul stabileşte de asemenea obligaţii pentru importurile de produse energetice din state terţe în linie cu angajamentele globale de reducere a emisiilor de metan”, menţionează oficialii din Ministerul Energiei.

















