Share

Parlamentul European ar mai putea da o șansă mașinilor cu motoare termice

Planul „Fit for 55” al Comisiei Europene ar putea fi amendat de parlamentarii europeni astfel încât mașinile termice să mai poată fi vândute și după 2035.

Intența Comisiei Europene (CE) de a bloca vânzarea de mașini cu motoare termice începând cu 2035 prin programul „Fit for 55” pare a fi considerată prea drastică de parlamentarii europeni.

Conform „Fit for 55”, din 2035 doar mașinile cu emisii zero de CO2 ar mai putea fi comercializate, fapt ce elimină posibilitatea producătorilor de a livra clienților europeni mașini cu motoare alimentate cu benzină, diesel sau chiar hibride.

Întâmpinată cu scepticism și revoltă încă din vara lui 2021, această intenție a CE este acum considerată prea drastică până și de Partidul Popular European (PPE) cea mai puternică grupare din Parlamentul European.

Conform Reuters, PPE va încerca să propună amendamente la „Fit for 55” prin care reducerea cu 100% a emisiilor de CO2 să fie coborâtă la 90%.

Regulile existente privind emisiile vehiculelor impun o reducere cu 37,5% până în 2030 față de media flotei din 2021 de 95 de grame de CO2 pe km. Grupurile de mediu doresc să consolideze acest lucru pentru a include ținte intermediare mai stricte, inclusiv o reducere cu 45% până în 2027.

50 de organizații neguvernamentale și ale consumatorilor au trimis săptămâna trecută o scrisoare membrilor Parlamentului European solicitând impunerea unei ținte intermediare pentru 2027, eliminarea factorului de ajustare în baza masei care crește pragul de emisii pentru producătorii de automobile care au mașini mai grele în portofoliu și eliminarea treptată a tuturor mașinilor noi alimentate cu ardere internă „cât mai aproape posibil de 2030, dar nu mai târziu de 2035”.

În același timp însă, asociațiile producătorilor și cele ale angajaților din industria auto arată că impunerea unui astfel de obiectiv pentru 2035 ar duce la pierderea a mii de locuri de muncă. Totodată, aceste entități cer ca propunerea să fie ajustată pentru a permite o tranziție mai ușoară la electrificare.

Citește și:

Leave a Comment