Nicușor Dan așteaptă de la Comisia Europeană soluții pentru scăderea prețului energiei
Comisia Europeană s-a angajat să vină cu mai multe propuneri privind scăderea preţului energiei, a declarat preşedintele Nicuşor Dan după ce a participat la Consiliul European informal.
Președinte al unei țări care pierde proiecte industriale importante din cauza costurilor mari pentru energie, Nicușor Dan a menţionat că Europa nu reuşeşte să fie la fel de competitivă precum Statele Unite ale Americii sau China tocmai pentru că are costuri foarte mari în domeniul energiei.
„Comisia Europeană s-a obligat să vină până la Consiliul următor, de peste o lună, cu nişte scenarii pe mecanismul de stabilire a preţului, urmând să dezbatem aceste scenarii. S-a discutat foarte mult de mecanismul ETS, adică preţurile pe care companiile le plătesc în momentul în care emit carbon în atmosferă, unde discuţiile au fost destul de contondente între susţinători ai ETS-uri, care şi-au dezvoltat industria de producţie pe regenerabile, şi ţări care nu au făcut-o în acelaşi nivel şi suferă, cum este şi România. Deci o să avem o dezbatere interesantă în iunie, când vom rediscuta cu totul reglementarea. În orice caz, toată lumea a fost de acord că parte din creşterea de preţ vine din speculatorii care operează pe piaţa de certificate, care nu ar trebui să fie admişi în sistem”, a declarat preşedintele, într-o conferinţă de presă susţinută după reuniunea informală a liderilor Consiliului European, care a avut loc la Castelul Alden-Biesen din Belgia.
El a menţionat că la nivel european se conturează o majoritate de state membre care îşi doresc investiţii într-o reţea de energie electrică, cu o piaţă unică şi un preţ uniform pe teritoriul UE.
„Cu o oarecare reţinere din partea unor ţări care produc energie ieftină, în special din regenerabile, se conturează o majoritate care îşi doreşte ca Europa să investească într-o adevărată reţea de energie electrică, astfel încât să avem cu adevărat o piaţă unică şi un preţ uniform pe teritoriul Uniunii la energia electrică”, a precizat preşedintele.










