Ministrul Sănătăţii: Se deschid bisericile și hotelurile, dar cu restricții
Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii, a declarat aseară că din 15 mai vor rămâne în vigoare multe reguli şi precauţii, iar în fiecare domeniu se vor institui reguli de funcţionare.
„Suntem într-un context în care rămânem cu precauţii, rămânem cu acele reguli, suntem într-un context în care apar măsuri de relaxare, se deschid sau se reiau şi anumite activităţi. Reluarea acestor activităţi se desfăşoară în cadrul unor reguli de funcţionare şi desfăşurare”, a declarat Nelu Tătaru, la finalul şedinţei Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.
El a arătat că reluarea sporturilor individuale sau a cantonamentelor pentru sportivii de performanţă se va găsi într-un ordin comun al ministrului Sănătăţii şi ministrului Tineretului şi Sportului.
De asemenea, reluarea începând din 2 iunie a pregătirii elevilor de clasa a VIII-a şi a XII-a se va regăsi, din punctul de vedere al regulilor, într-un ordin comun al ministrului Sănătăţii şi ministrului Educaţiei.
De asemenea, Tătaru a declarat că se vor redeschide hotelurile, urmând ca regulile să fie stabilite printr-un ordin comun cu Ministerul Economiei.
„Începând cu 15 mai, se reiau şi slujbele religioase în exteriorul bisericii. Este un prim pas pentru a face o evaluare ulterioară în decurs de 14 zile a acestei măsuri şi a putea în etapa viitoare să dăm voie să se ţină slujbe şi în biserică. Aceste reguli care au fost evaluate şi enunţate împreună cu Institutul Naţional de Sănătate Publică vor fi într-un ordin comun al ministrului Sănătăţii cu Secretariatul pentru Culte. Se deschid hotelurile şi în acest context vom avea un ordin comun, care va specifica regulile, împreună cu ministrul Economiei”, a precizat ministrul Sănătăţii.
Tătaru a mai anunţat că și regulile pentru deschiderea saloanelor de îngrijire corporală se vor regăsi într-un ordin comun cu ministrul Economiei şi ministrul Muncii.
În cazul redeschiderii muzeelor, regulile vor fi detaliate într-un ordin comun al ministrului Sănătăţii cu ministrul Culturii.
„Menţionez în continuare că se reiau în acest context şi activităţile desfăşurate în cabinetele de stomatologie, cu reguli aferente, pe care le veţi găsi într-un ordin al ministrului Sănătăţii. Pacienţii pentru cabinetele de stomatologie care au şi patologie Covid se vor putea trata în cabinete special desemnate. Odată cu 15 mai, se reiau şi activităţile medicale pentru patologia non-Covid, care, specific, se vor desfăşura după reguli sanitare epidemiologice în unităţile sanitare desemnate non-Covid. Rămânem în continuare într-o pandemie, rămânem în continuare cu spitalele de fază 1, fază 2 şi suport Covid pregătite. Suntem în continuare în desfăşurarea unei patologii pe care o avem şi nu trebuie să o scăpăm din mână. Există un moment al relaxării care trebuie bine gestionat, există un moment al relaxării care nu trebuie să uite de precauţii şi de reguli. Vom evalua această relaxare şi primele măsuri la 14 zile. Evaluarea ne va da şi măsura continuării cu alte relaxări sau intervenţia pentru a corecta în cazul în care vom avea o creştere a numărului de cazuri noi”, a mai spus ministrul Sănătăţii.

















