Share

Ministrul Muncii: Pensia minimă rămâne aceeași, 704 lei

Violeta Alexandru, ministrul Muncii, a declarat că pensia minimă pentru 2020 rămâne la nivelul actual, adică la nivelul de 704 lei.

„Cu privire la pensia minimă, în acest moment, plafonul este acelaşi din anul anterior, aprecierea noastră a fost că în raport cu presiunea pe bugetul pe 2020 cuantumul trebuie să rămână acelaşi, vorbim de 704 lei. Este vorba despre pensiile celor care nu au cotizat în sistemul de pensii şi pentru care statul găseşte, totuşi, îndreptăţit, să acorde o sumă pentru acoperirea, e adevărat, insuficientă pentru nevoile acestor oameni. Principiul pe care-l aplicăm în ceea ce priveşte sumele prevăzute pentru pensii, aşa cum cunoaşteţi, se axează pe contributivitate. Acesta este principiul corect pe care ne axăm în toate estimările pe care le-am prins în buget şi ne vom ţine de ele. Se fac în acest moment eforturi pentru găsirea unei soluţii la momentul rectificării bugetare, vă puteţi aştepta din partea noastră să venim cu o iniţiativă în Guvern în acest an, nu ignorăm problema, suntem foarte concentraţi pe acest aspect şi în cursul anului viitor vom încerca să identificăm soluţii şi veţi vedea din partea noastră o iniţiativă pe această temă”, a declarat Violeta Alexandru.

Ministrul Muncii a confirmat că punctul de pensie va creşte la 1.775 de lei de la 1 septembrie 2020.

Șeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, a dat asigurări că Guvernul va căuta soluţii care să permită „o corelare sau o compensare faţă de ceilalţi beneficiari ai drepturilor la pensie”.

Leave a Comment