Share

Lumina Sfântă venită de la Ierusalim va ajunge în această seară în România

Lumina Sfântă va fi adusă de la Ierusalim, sâmbătă seara, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, arhimandritul Teofil Anăstăsoaie.

Centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui Lumina Sfântă de la Ierusalim fiecărei parohii, a anunțat Biroul de presă al Patriarhiei Române.

Sâmbătă seara, între orele 19.30 – 20.30, va avea loc pe Colina Bucuriei procesiunea primirii Sfintei Lumini de către Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel.

Tradiţia aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim a fost inaugurată de PF Daniel în anul 2009.

Lumina Sfântă este considerată un miracol al ortodoxiei, care se întâmplă în fiecare an de Paşte la Ierusalim când, în timpul Vecerniei Mari din Sâmbăta Mare, între orele 12,30 şi 14.30, deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc care se pogoară din cer, manifestându-se diferit în fiecare an şi care, în primele minute, nu frige.

Lumina este adusă credincioşilor de Patriarhul Ierusalimului.

Sfântul Mormânt este inspectat încă din Vinerea Mare, imediat după Prohod. Cei care fac această verificare – pentru a nu exista nicio bănuială de înscenare – sunt poliţişti civili, care nu sunt creştini. De obicei, aceştia sunt trei: un arab, un turc şi un reprezentant al Statului Israel. Rolul lor este de a inspecta încăperea Sfântului Mormânt pentru a nu exista vreo sursă de foc. De asemenea, îi controlează corporal pe cei care vor pătrunde acolo în momentul ceremoniei religioase. Apoi, la momentul potrivit, luminile se sting, uşa se sigilează, iar la intrare rămân doar gardienii.

După desfăşurarea slujbei, Patriarhul Ierusalimului, îmbrăcat doar cu un stihar alb, cu epitrahil şi brâu, se îndreaptă spre Sfântul Mormânt. La intrare, el este controlat de poliţişti în prezenţa martorilor care aparţin tuturor confesiunilor. Patriarhul desigilează intrarea în Mormânt şi pătrunde în prima încăpere, în “Capela Îngerului”, însoţit – conform tradiţiei – numai de un arab de religie islamică. Mai departe, patriarhul intră singur în încăperea propriu-zisă a Mormântului şi îngenunchează în faţa lespedei.

Ulterior, după rugăciune, cei prezenţi în biserică au adesea prilejul să observe o lumină precum un fulger, care vine prin cupola aflată deasupra Capelei Sfântului Mormânt. Pelerinii compară această lumină cu un glob care se împrăştie în mici bucăţi. Această lumină ajunge până la lespedea Sfântului Mormânt, aprinzând astfel vata presărată deasupra.

Rolul patriarhului este de a lua în mâini această vată aprinsă, a o aşeza în două cupe de aur şi a se întoarce în Capela Îngerului.

Ulterior, patriarhul aprinde două mănunchiuri de câte 33 de lumânări, apoi iese şi împarte lumina credincioşilor.

Mii de credincioşi, aşteptaţi la Ierusalim

Mii de credincioşi sunt aşteptaţi în acest an la Ierusalim, pentru a sărbători Paştele ortodox fără restricţii, după ce timp de aproape doi ani călătoriile în Israel nu au fost posibile din cauza pandemiei de coronavirus, potrivit unui comunicat al Ministerului de Turism din Israel.

Anul acesta se vor relua toate procesiunile specifice sărbătorii de Paşte şi se va permite şi participarea publicului, exact ca în perioada pre-pandemică, anunţă sursa citată.

„Paştele este o perioadă aglomerată în Israel pentru pelerinii creştini, zeci de mii de pelerini venind din întreaga lume pentru a explora ţara şi a lua parte la numeroasele evenimente speciale, care au rolul de celebra procesiunea de-a lungul Via Dolorosa din oraşul vechi al Ierusalimului. Cu ocazia Sărbătorilor Pascale, pelerinii de pretutindeni care doresc să refacă Drumul Mântuitorului au ocazia de a se bucura din nou de această experienţă şi de toate tradiţiile Pascale din Ţara Sfântă”, se spune în comunicat.

În zilele de Paşte vor avea loc o serie de evenimente în Ierusalim, special organizate pentru Sărbătorile Pascale. Unul dintre cele mai emblematice momente ale Paştelui în Israel este celebra procesiune care are loc în Vinerea Mare în care mii de pelerini creştini mărşăluiesc de-a lungul Via Dolorosa din Cartierul Creştin al Oraşului Vechi. Totodată, în Sâmbăta mare, creştinii ortodocşi participă la ceremonia aprinderii Luminii Sfinte, când mii de oameni se adună pentru a aştepta aprinderea miraculoasă a lumânării Patriarhului din interiorul mormântului.

Astfel, miile de turişti sunt aşteptaţi în Oraşul Sfânt pentru a participa la ceremonia aprinderii Luminii Sfinte din acest an, care are loc pe 23 aprilie. În timpul ceremoniei, participanţii se bucură de ceea ce ei numesc minunea Sfintei Lumini.

„Acest eveniment miraculos se petrece an de an în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, în timpul slujbei de vecernie ce are loc în Sâmbăta Mare, ziua dinaintea Paştelui. În cadrul ceremoniei, patriarhul grec al Ierusalimului înconjoară Sfântul Mormânt, alături de un sobor de ierarhi şi de preoţi. După procesiune, patriarhul intră cu 33 de lumânări în Sfântul Mormânt, unde se crede că Lumina Sfântă coboară şi le aprinde. Ritualul este considerat un miracol şi are o tradiţie de peste un mileniu”, se mai arată în comunicat.

Începând cu data de 1 martie 2022, turiştii de toate vârstele pot intra în Israel indiferent de statutul de vaccinare împotriva COVID-19. Singura condiţie impusă de statul Israelian va consta în două teste PCR, unul efectuat înainte de zbor şi celălalt la aterizarea în Israel. Până la sosirea rezultatului sau maxim 24 de ore, turiştii vor trebui să se autoizoleze la adresa pe care o vor declara, iar testele antigen nu vor fi acceptate.

Leave a Comment