Share

Grinzile pasajului Europa Unită din Sectorul 4 au ajuns la București

Primăria Sectorului 4 a anunțat că primele grinzi de 30 de metri lungime ale tablierului metalic de aproximativ 500 de tone care urmează să fie montat la pasajul Europa Unită au ajuns la București.

„Lucrările la unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură ale Bucureştiului au intrat în linie dreaptă. Cel mai nou şi avangardist pasaj rutier suprateran – Europa Unită, pe care Primăria Sectorului 4 îl construieşte de la zero, a ajuns într-una dintre cele mai importante faze, mai exact la montarea tablierului metalic cu o greutate de aproximativ 500 de tone”, au anunțat opficialii din Primăria Sectorului 4.

Potrivit acestora, pasajul Europa Unită, construit la intersecţia dintre Bulevardul Metalurgiei şi strada Turnu Măgurele, va avea o lungime de peste 650 de metri, două benzi de circulaţie pe fiecare sens şi va fluidiza traficul într-una dintre cele mai tranzitate zone din sudul Bucureştiului.

„Până în acest moment a fost finalizată structura de rezistenţă, sens în care s-au executat forajele necesare montării celor patru piloni de susţinere ai pasajului, a fost testată rezistenţa celor 32 de coloane din structura de bază a construcţiei, iar ulterior au fost armate fundaţiile pilonilor de susţinere”, explică oficialii Primăriei.

Pasajul Europa Unită este proiectat cu trei deschideri, iar noaptea trecută s-a montat prima porţiune, pentru aceasta folosindu-se o structură intermediară şi provizorie de susţinere pe care au fost sprijinite grinzile tablierului, cu o lungime de 30 de metri fiecare. La fel se va proceda şi în cazul montării celorlalte două deschideri, pentru ca, ulterior, pe structura obţinută să se amenajeze căile de rulare pentru circulaţia rutieră.

„Noul pasaj va răspunde tuturor cerinţelor şi standardelor de siguranţă rutieră impuse în domeniu. Dincolo de componentele ce ţin de stricta utilitate a pasajului, acest obiectiv de investiţii va fi un reper şi din punct de vedere arhitectural, îmbinând armonios elementele de funcţionalitate cu cele de design urban”.

Lucrările au început în luna februarie a acestui an şi vor fi finalizate în aproximativ 18 luni.

Leave a Comment