Florin Cîțu: Legea care prevede majorarea pensiilor creează probleme de sustenabilitate bugetului
Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a declarat aseară că Legea care prevede majorarea pensiilor creează probleme de sustenabilitate bugetului pentru următorii doi ani.
Conform lui Florin Cîţu, pe lângă problemele de sustenabilitate rezultate din analize proprii, atât instituţiile financiare internaţionale cât şi agenţiile de rating au arătat că Legea pensiilor reprezintă un risc major pentru sănătatea economiei.
„Vă spun o părere personală: este clar că această lege a pensiilor creează probleme de sustenabilitate bugetului nu numai pentru 2020, dar şi pentru 2021 şi 2022. Doar pentru 2020 înseamnă 10 miliarde de lei la buget, plus 30 miliarde de lei în 2021, bani care nu există şi trebuie împrumutaţi. Şi trebuie negociată această stabilitate a bugetului cu instituţiile internaţionale, cu investitorii. Există o problemă, iar eu voi prezenta două scenarii premierului, Guvernului, cu tot ceea ce înseamnă cheltuieli în perioada următoare, inclusiv Legea pensiilor, evoluţia cheltuielilor, dar şi riscurile aferente. Scenariile fără riscuri nu au niciun sens. Apoi decizia va fi una politică. Sunt un ministru responsabil şi precaut. Mă pregătesc cu o rectificare bugetară care să îmi asigure sustenabilitatea atât în 2020 dar şi pe viitor. Nu vreau să aruncăm ţara în haos doar cu decizii pripite sau cu decizii politice”, a declarat Cîţu.
Legea pensiilor nu are surse de finanțare
Acesta a precizat că atât legea pensiilor cât şi alte legi care au trecut prin Parlament nu au sursă de finanţare, iar pentru a nu destabiliza economia trebuie făcute alte sacrificii.
„Aşa cum este construit bugetul astăzi şi problemele pe care le avem, Legea pensiilor şi alte legi similare care au trecut prin Parlament nu au sursă de finanţare. Pentru a nu destabiliza economia va trebui să facem alte sacrificii. De aceea, trebuie să găsim un compromis şi este datoria mea să prezint premierului un scenariu care să arate cum vor fi finanţate aceste cheltuieli în perioada următoare sustenabil, fără a arunca economia în aer. Aşa cum arată toate agenţiile de rating, Comisia Europeană, instituţiile internaţionale, reprezintă un risc major pentru sănătatea economiei”, a subliniat ministrul Finanţelor.
El a reamintit că toate agenţiile de rating au dat o perspectivă negativă României având în prim plan această lege a pensiilor.
„Lucrurile nu sunt chiar atât de simple şi în discuţiile mele cu toate instituţiile financiare am spus că noi nu ne putem uita doar la Legea pensiilor. Vom face o reevaluare şi deja am început o reevaluare a tuturor cheltuielilor din buget. Pe noi ne interesează o reaşezare a cheltuielilor ca bugetul să fie sustenabil nu numai anul acesta dar şi pe termen lung. Premierul şi toată lumea a anunţat că vor creşte pensiile de la 1 septembrie, dar numai în contextul acestei economii care astăzi traversează cea mai dureroasă criză pe care am văzut-o noi în ultima sută de ani. Toată arhitectura bugetului depinde de ceea ce se întâmplă cu economia în perioada următoare. La rectificarea bugetară vom avea o imagine mai aproape de realitate la şase luni de zile şi vom vedea atunci decizia politică”, a mai sus Florin Cîţu.
Economia va arăta diferit
Într-o intervenție la România TV, Cîțu a explicat și că economia va arăta puţin diferit după această perioadă de criză. „În ultima perioadă înţeleg că au venit în România aproape un milion de cetăţeni români care lucrau în alte ţări. Există o provocare pentru acest Guvern de a crea locuri de muncă pentru a putea să folosim şi această forţă de muncă. Înainte de criză, România avea o problemă cu forţa de muncă. Ar fi păcat să nu reuşim să creăm locuri de muncă pentru a-i păstra pe aceşti oameni în ţară şi cred că prin acest program de relansare care este axat pe investiţii, în special, vom reuşi să facem acest lucru. Să păstrăm câţi mai mulţi dintre aceşti oameni în România”, a declarat Florin Cîţu.
Locuri de muncă ar putea fi create în sectorul de retail unde, potrivit şefului de la Finanţe, este nevoie de 10.000 de persoane, dar şi în industria HORECA. Ministrul estimează că foarte multe companii vor investi în tehnologie astfel că şi pentru aceste sectoare va fi nevoie de oameni. Totodată, Florin Cîţu a anunţat că sunt analizate şi măsuri de stimulare fiscală pentru antreprenori.
„Ştiu că în sectorul retail, cel care a fost deschis în această perioadă, este nevoie de 10.000 de persoane. Deci acolo deja se caută forţă de muncă. Pe parte de celelalte sectoare din economie, vom reporni industria HORECA, nu ştiu când va fi, 1 iunie sau 15 iunie, dar acolo bineînţeles că vor apărea locuri noi de muncă. În acelaşi timp, luăm în calcul şi măsuri de stimulare fiscală care să îi ajute pe antreprenori să îşi folosească din resursele pe care le au pentru investiţii, pentru a creşte capacitatea de producţie. Economia după această perioadă va arăta puţin diferit. Vom avea foarte multe companii care vor investi în tehnologie, în IT. Pentru aceste sectoare cred că va fi nevoie de forţă de muncă. Economia românească a luat deja startul. Ce nu se poate crea în sectorul privat vor fi investiţii făcute în sectorul public. Resursele pe care le avem se vor duce, în mare majoritate, către investiţii”, a precizat oficialul MFP.
Ministrul Finanţelor a menţionat, în context, că sunt elemente care arată că puterea de cumpărare va creşte în România în condiţiile în care atât rata inflaţiei cât şi dobânzile sunt în scădere.
„Pe partea de inflaţie, lucrurile s-au îmbunătăţit de la o lună la alta. Rata inflaţiei a scăzut şi va scădea şi în perioada următoare. În acelaşi timp scad şi dobânzile, deci puterea de cumpărare a românilor creşte pentru că şi preţurile şi costul banilor, dobânda, scad. Avem elemente care arată clar că puterea de cumpărare va creşte şi în perioada următoare”, a explicat ministrul.
Citește și:
- Ludovic Orban își nuanțează declarațiile în privința majorării pensiilor
- Reuters: Majorarea pensiilor va duce deficitul bugetar peste limita impusă de UE
- Florin Cîțu: Prefer un sistem de pensii în care primeşti atât cât ai contribuit. Nu există intenţia de a majora vârsta de pensionare
- Mugur Isărescu: Când economia creşte cu 4% nu pot crește pensiile cu 40%
- Ministrul Finanțelor: „Cu un sistem dominant de pensii pe Pilonul I nu vom mai putea plăti pensii în 20 de ani”
- Florin Cîţu consideră că economia România va scădea în acest an, dar va crește în 2021













