EURO 2024: Spania este campioana Europei la fotbal
Echipa națională a Spaniei a câştigat Campionatul European de fotbal – EURO 2024 pe Olympiastadion din Berlin, după ce a învins Anglia în finală, cu scorul de 2-1.
Spania a devenit prima echipă cu patru titluri europene, după cele obţinute în 1964, 2008 şi 2012. Anglia a pierdut a doua sa finală la rând.
Nico Williams (47) şi Mikel Oyarzabal (87) au marcat pentru „La Roja”, în timp ce golul englezilor a fost reuşit de Cole Palmer (73).
Prime repriză a fost una în care ibericii au avut o posesie covârşitoare (66%), dar ocaziile au lipsit cu desăvârşire, cele două echipe reuşind să se anihileze reciproc, pe fondul unui joc în care au riscat foarte puţin.
În min. 35, Rice l-a busculat pe Laporte în careu, dar arbitrul nu a acordat nimic şi nici arbitrajul video nu a semnalat o infracţiune.
Anglia a fost mai periculoasă pe finalul primei părţi, când Kane (45) a şutat din marginea careului, dar Rodri a blocat. Foden a tras un voleu din unghi (45+1), însă Unai Simon a reţinut la colţul scurt.
Echipa lui Luis de la Fuente a început în forţă repriza secundă şi a deschis scorul după o fază rapidă de atac: Yamal a intrat în centru şi i-a pasat lui Nico Williams, care a tras la colţul lung (47). Imediat, spaniolii au avut şansa desprinderii, dar Olmo a şutat pe lângă (48), după ce fusese angajat în careu de Williams.
Morata (56) şi Williams (57) au fost imprecişi din careu.
Anglia a replicat printr-un şut din întoarcere al lui Bellingham (64), de la circa 24 de metri, dar mingea s-a dus pe lângă poartă.
Spania a continuat să fie echipa mai activă, dar Pickford a respins şutul trimis de Yamal (66) la colţul lung. Ruiz (70) a tras peste poartă din marginea careului, iar Pickford a fost la post la şutul din unghi al lui Oyarzabal (72).
Southgate a mutat inspirat l-a introdus pe Cole Palmer, care a izbutit egalarea (73), cu un şut de la 22 de metri, după o minge întoarsă de Bellingham.
Spania a revenit în ofensivă şi Yamal l-a mai ameninţat o dată pe Pickford (82), dar portarul englez a respins.
În min. 87, Oyarzabal, introdus de selecţionerul spaniol în locul lui Morata, a marcat golul victoriei, cu o reluare din marginea careului mic la centrarea lui Cucurella.
Anglia a avut la scurt timp şansa egalării, în urma unui corner, dar portarul Unai Simon a respins mingea reluată cu capul de Rice (90), iar apoi Olmo a respins salvator de pe linia porţii mingea trimisă de Guehi.
Spania a reuşit să câştige toate meciurile de la acest turneu final, trecând pe rând de Croaţia (3-0), Italia (1-0) şi Albania (1-0), în grupă, a învins Georgia (4-1) în optimi, Germania (2-1, după prelungiri) în sferturi, Franţa (2-1) în semifinale şi Anglia (2-1) în finală.
Adolescentul spaniol Lamine Yamal a scris istorie devenind cel mai tânăr jucător care a jucat la EURO, în meciul cu Croaţia (3-0), la 16 ani şi 338 de zile. Apoi a devenit cel mai tânăr marcator într-o semifinală, 24 de zile mai târziu, iar duminică a devenit cel mai tânăr jucător care dispută şi câştigă o finală, la 17 ani şi o zi.
Anglia a pierdut a doua sa finală la rând, după ce în urmă cu trei ani, la Londra, era învinsă de Italia la loviturile de departajare.
Gareth Southgate a devenit al treilea antrenor care atinge două finale de EURO, după germanii Helmut Schoen şi Berti Vogts.
Golgheterii EURO 2024
Georgianul Georges Mikautadze, germanul Jamal Musiala, slovacul Ivan Schranz, olandezul Cody Gakpo, spaniolul Dani Olmo şi englezul Harry Kane, cu câte 3 goluri, sunt golgheterii Campionatului European de fotbal – EURO 2024.
Câte două goluri au marcat Niclas Fullkrug (Germania), Răzvan Marin (România), Kai Havertz (Germania), Fabian Ruiz (Spania), Donyell Malen (Olanda), Merih Demiral (Turcia), Florian Wirtz (Germania), Breel Embolo (Elveţia), Jude Bellingham (Anglia), Nico Williams (Spania).
La EURO 2024 s-au marcat 117 goluri. Dintre acestea zece au fost autogoluri