Share

Elon Musk a cumpărat Twitter cu suma record de 44 mld. USD

Proprietarul producătorului auto Tesla Inc, Elon Musk, a ajuns la un acord privind achiziţionarea platformei de socializare Twitter Inc pentru 44 miliarde de dolari.

Conform Reuters, discuţiile privind finalizarea acordului, care săptămâna trecută părea nesigur, au accelerat în weekend după ce Elon Musk i-a încântat pe acţionarii Twitter cu detaliile financiare ale ofertei sale.

Așa cum a scris LifeNews.ro încă de pe 14 aprilie, Twitter a început să negocieze cu Musk achiziţionarea companiei la preţul propus de 54,20 dolari pe acţiune. Acest preţ corespunde unei creșteri cu 38% comparativ cu cotaţia înregistrată la data de 1 aprilie, ultima zi înainte ca Musk să provoace o surpriză prin anunţul că a acumulat o participaţie de peste 9% la platforma de socializare Twitter.

În urma tranzacţiei Twitter nu va mai fi o companie publică, aşa cum era de la Oferta Publică Iniţială din 2013.

„Libertatea de exprimare este temelia unei democraţii funcţionale şi Twitter este ca o piață digitală a oraşului în care sunt dezbătute probleme vitale pentru viitorul umanităţii”, consideră Elon Musk.

Omul de afaceri, care este la rândul său un utilizator frecvent al Twitter, are 80 de milioane de urmăritori şi a folosit platforma de socializare pentru a face mai multe anunţuri care au influenţat pieţele financiare.

În ultima vreme, Elon Musk a criticat platforma de socializare şi politicile sale. Potrivit lui Elon Musk, Twitter subminează democraţia prin eşecul de a adera la principiile libertăţii de exprimare.

Musk, care este şi fondator şi director general al companiei spațiale SpaceX, precum şi al start-up-ulului Neuralink sau al firmei de infrastructură The Boring Company, este, teoretic, cel mai bogat om din lume, cu o avere estimată de Bloomberg la peste 300 de miliarde de dolari.

După anunţarea informaţiei acţiunile Twitter au urcat cu aproximativ 6%.

Citește și:

Leave a Comment