Share

Directorul CFR despre calea ferată către aeroport: „Nu avem de ce să ne oprim, şi aşa termenul este foarte scurt”

Directorul general al CFR SA, Marius Chiper, a declarat astăzi că, în ciuda deciziei Curţii de Apel Bucureşti, la care va face apel, lucrările la calea ferată care leagă Aeroportul Internaţional Henri Coandă de Gara de Nord vor continua.

Conform lui Marius Chiper, „poziţia oficială a CFR este că noi am respectat şi vom respecta întotdeauna legea şi hotărârile instanţei privind proiectele pe care le derulăm. Într-adevăr, avem o situaţie specială cu acest proiect. Câţiva dintre locatarii din acea zonă au promovat în instanţă o acţiune pentru a – să spunem – diminua sau anula efectele Hotărârii de Guvern de expropriere. Termenele de instanţă au fost destul de rapide. Din ce ştiu eu, prima şedinţă a fost în data de 7 octombrie şi, imediat, în 11 octombrie, s-a dat o decizie de suspendare a acestei Hotărâri de Guvern. Înţelegem acest demers, l-am analizat cu colegii noştri din departamentul juridic şi îl punem în aplicare fără nicio îndoială, doar că lucrurile sunt un pic altfel, în sensul că, în timp ce se derula acţiunea în instanţă, noi am continuat procesul de expropriere conform Legii 255. Am emis deciziile de expropriere – avem decizii de expropriere emise din data de 10 octombrie, pentru că am respectat termenul de notificare prevăzut de lege a tuturor proprietarilor şi, din punctul nostru de vedere, suntem deja sub efectul Legii 255, adică după emiterea deciziilor de expropriere avem drept de construcţie pe acest amplasament. Aşa spune Legea exproprierilor şi noi ţinem cont”.

Oficialul a menționat și că, hotărârea instanţei nu are influenţă asupra contractului aflat în derulare şi asupra lucrărilor pe care CFR SA le execută pe un amplasament care nu aparţine contestatarilor.

„Acum suntem într-o situaţie delicată, în sensul că există o hotărâre de instanţă care spune să suspendăm efectele hotărârii de expropriere. Aşa vom face, dar, din punctul nostru de vedere această hotărâre nu are influenţă asupra contractului aflat în derulare şi asupra lucrărilor pe care noi le executăm pe un amplasament care, aş vrea să clarific, nu le aparţine contestatarilor. Noi lucrăm în această perioadă în zona aeroportului, unde proprietarul este statul român şi exproprierea s-a făcut prin transfer între Compania de Aeroporturi şi Compania Naţională de Căi Ferate. Deci, acolo lucrăm, nu lucrăm în partea cealaltă a DN1, unde sunt proprietarii contestatari. Lucrările noastre nu afectează sub nicio formă amplasamentele pe care contestatarii le-au supus atenţiei instanţei, deci lucrările continuă în acelaşi ritm şi conform procedurilor legale. O completare: dintre toţi iniţiatorii acţiunii de suspendare a Hotărârii de Guvern doar două entităţi au primit răspuns favorabil din partea instanţei. Este vorba de o persoană fizică şi o societate comercială, celorlalţi fiindu-le respinsă acţiunea. În consecinţă, sub nicio formă celor două entităţi vizate de această decizie nu le vor fi afectate drepturile şi vom aştepta, urmând calea legală, să vedem cum continuăm acest proiect”, a detaliat directorul general al CFR SA pentru Agerpres.

Apel la hotărârea instanţei

„Noi vom face apel. Aşteptăm motivarea scrisă şi nu cred că vom avea probleme. Cu siguranţă ne vom înţelege pe o decizie de instanţă convenabilă pentru toate părţile, întrucât toată lumea este conştientă că este un proiect de importanţă naţională, este un proiect finanţat de Comisia Europeană, cerut de forurile europene, fiind totodată un proiect care, practic, aduce normalitate României, un proiect benefic care va contribui şi la dezvoltarea transportului local prin legătura directă cu Capitala şi nu de a produce dezastre pentru cetăţenii din zonă. Sunt multe discuţii, le-am avut şi probabil că le vom mai avea, dar în concluzie respectăm hotărârea de instanţă, nu afectăm proprietăţile care fac obiectul acestei hotărâri şi intenţionăm să continuăm aceste lucrări în zona, repet, situată pe proprietatea publică a statului român, respectiv terenul care a fost expropriat de CFR SA de la Aeroportul Otopeni pe baza formelor legale, adică a deciziilor de expropriere emise în termenul prevăzut de lege”, a explicat Chiper.

În plus, Marius Chiper a susţinut că soluţia aleasă de CFR SA pentru realizarea proiectului a fost „cea mai puţin invazivă” şi a dat asigurări că, după construcţie, efectul trenului către aeroport va fi nesemnificativ asupra locuitorilor din zonă și asupra patinoarului și campusului aparținând lui Ion Țiriac.

„Chiar aş vrea să adaug că soluţia aleasă de CFR SA a fost cea mai puţin invazivă soluţie. Am ales pe cât posibil să evităm afectarea unor amplasamente, am folosit un drum existent în acea zonă – drumul Gării Odăi, care făcea legătura între DN1 şi gara noastră feroviară -, venim pe un pod suspendat la o înălţime de 7-7,5 metri, am venit cu tronsoane lungi de pod de 35-40 de metri pentru a permite circulaţia nestingherită sub acest viaduct, deci nu afectăm în niciun fel accesul la vreo proprietate. Nu văd cum putem afecta funcţionarea patinoarului, pentru că noi suntem de cealaltă parte a drumului, la o înălţime considerabilă şi noi chiar am propus în discuţiile pe care le-am avut cu administratorii acestui obiectiv să înfiinţăm un punct de oprire acolo, pentru a-i creşte atractivitatea, pentru a permite călătorilor să vină şi cu trenul la patinoar şi să folosească acest obiectiv. Încă o dată, în opinia noastră, nu afectăm sub nicio formă funcţionalitatea viitorului campus, pentru că putem amenaja un punct de oprire a trenului în acest campus, asigurând astfel o facilitate, o condiţie de accesibilitate şi cu calea ferată. Înţelegem că proiectul produce un anumit disconfort pe timpul construcţiei locuitorilor din zonă, dar îi asigurăm că după construcţie efectul trenului va fi nesemnificativ. Folosim panouri fonoabsorbante pe zona de locuinţe. Folosim soluţie antivibraţie, antizgomot, deci încercăm să facem cât mai puţin vizibilă prezenţa noastră în această zonă”, a spus şeful CFR SA.

Chiper a menţionat că au fost discuţii cu locuitorii şi administratorii de companii din zona aeroportului înainte de demararea proiectului.

„Am discutat cu ei, am explicat toate condiţiile tehnice care au fost luate în considerare când s-a gândit acest proiect, am încercat să le explicăm că acele distanţe nu sunt periculoase pentru funcţionarea lor ulterioară. Ei au ales această cale a instanţei – nu cunosc motivaţia şi sincer nu pot să mă pronunţ asupra intenţiilor pe care le au prin acest demers, dar noi suntem de bună credinţă şi considerăm că şi dânşii sunt de bună credinţă, iar dacă instanţa va dispune o măsură compensatorie noi o vom aplica în consecinţă”, a dat el asigurări.

Termenul de finalizare a proiectului poate fi respectat

„Noi făcusem un program foarte ambiţios cu constructorul şi să construim acest viaduct de 1,59 kilometri în termenul de până în 12 luni, cu intenţia de a aduce mai multe utilaje şi de a lucra în mai multe puncte de lucru deodată. Cu lucrul nonstop încă putem să ne ţinem de cuvânt şi să realizăm acest obiectiv. În ultima perioadă s-au mişcat destul de repede, au lucrat în zona de fundaţie, au ridicat pilele, s-a dat drumul la uzinarea grinzilor suport ale viaductului în unităţile care le produc, vor fi aduse cu transporturi speciale, le vom lansa, deci nu este o lucrare foarte complicată, dar totuşi, dacă aceasta a demarat nu trebuie oprită, pentru că e păcat să pierdem procesul tehnologic şi e mai greu de reluat dacă ne oprim în acest moment. Din punct de vedere al construcţiilor, iarna nu mai este o problemă. Există soluţii destul de bune şi constructorii ştiu foarte bine care sunt soluţiile ce permit turnarea betoanelor. Doar în condiţii deosebite, de viscole mari sau alte intemperii, să zicem că vom fi opriţi, dar nu cred că va fi decisivă această oprire. Deci, se poate lucra şi iarna şi, dacă lucrăm nonstop şi ne mobilizăm în mai multe puncte de lucru, vom termina obiectivul”, a afirmat acesta.

Directorul CFR SA a subliniat, încă o dată, că lucrările nu se vor opri. „Nu avem de ce să ne oprim, şi aşa termenul este foarte scurt. Trebuie să recunoaştem că este un obiectiv naţional, ne-am asumat cu toţii că organizăm acest campionat european, una dintre condiţii fiind şi această accesibilitate care trebuie să fie funcţională şi orice întârziere s-ar putea să ne coste foarte mult din punct de vedere al imaginii României”, a încheiat acesta.

Ion Țiriac, principalul adversar al proiectului

Pe 11 octombrie Curtea de Apel București a decis sistarea imediată a lucrărilor de construcție în urma unei solicitări în instanță a riveranilor căii ferate. Decizia este executorie, însă poate fi contestată la instanţa superioară.

Pentru Ion Țiriac, cunoscutul om de afaceri care are în zonă mai multe obiective, continuarea proiectului liciei de cale ferată către aeroport ar însemna un adevărat dezastru. Asta pentru că, pe lângă patinoarul Telekom Arena și Galeria Țiriac Collection, fostul tenisman avea în plan construirea unui campus universitar.

Conform lui Ion Țiriac, campusul universitar din Otopeni se va întinde pe circa 35 de hectare și va fi „exact cum sunt cele din Statele Unite“. Pe lângă universitate, el va include spații de cazare cu 4.500 de camere, un amfiteatru cu trei – patru mii de locuri, stadion de rugby și de fotbal, pistă de atletism, piscină olimpică și o academie de tenis. „Este o treabă foarte ambițioasă. Vrem să începem din primul an cu 2.000 de studenți. Asta însemnă că la sfârşitul anului patru vor fi 8.000. Primul lucru este ICEF-ul (n.n. – Institutul de Cercetare în Educație Fizică). Pe acesta îl fac eu cum știu. Nu vreau să fie o școală de profesori de sport. Vreau să fac școală de specialiști în sport. De acolo ieși antrenor de gimnastică, nataţie, ce vrei…, dar cu acte în regulă. În mijloc fac o școală mai măruntă de recuperare medicală, iar cea mai mare parte va fi pentru business. Pe asta din urmă nu știu să o fac. Pentru ea am nevoie de cineva să mă ajute“, a explicat omul de afaceri.

Leave a Comment