Share

Dacia schimbă directorul financiar. Olivier Mony îl înlocuiește pe Duncan Minto

Oficialii mărcii Dacia din grupul Renault au anunțat astăzi că Olivier Mony a devenit, de la 1 octombrie 2023, director financiar.

Pe 1 octombrie 2023 Olivier Mony a fost numit director financiar Dacia. El se alătură comitetului de direcție condus de Denis Le Vot, CEO Dacia, și îi succede în funcție lui Duncan Minto, care preia funcția de director financiar al mărcii Alpine.

Olivier Mony îi este totodată subordonat lui Thierry Pieton, director financiar al Renault Group.

Absolvent al ESSEC Business School, Olivier Mony și-a început cariera în cadrul grupului Renault în 1993. De-a lungul timpului a ocupat funcția de director control de gestiune pentru perimetre diverse, de la R&D, cumpărări, producție și proiecte vehicule, iar în 2018 a fost numit director financiar al regiunii Eurasia din cadrul Renault Group.

La 1 ianuarie 2021 Olivier Mony a devenit director control de gestiune pentru perimetrul comercial în cadrul unității de business Dacia. De la 1 octombrie 2023 Mony îi succede lui Duncan Minto în funcția de director financiar Dacia.

Citește și:

Leave a Comment