Share

Chinezii și-au majorat până la aproape 20% controlul asupra Daimler

Investițiile chineze în industria auto europeană sunt tot mai evidente. În această săptămână, Daimler a confirmat că BAIC și-a dublat numărul acțiunilor.

Companiile europene producătoare de vehicule nu par foarte fericite să accepte prezența în acționariat a unor entități chineze însă banii asiaticilor au venit exact la timp pentru a susține tranziția către mașinile electrice.

Unul dintre marile grupuri europene care a devenit o țintă clară pentru chinezi este Daimler, producătorul mașinilor Mercedes-Benz. Încă din 2018 banii chinezilor au început să modifice structura acționariatului astfel încât, în doar câțiva ani, aceștia au ajuns să devină cei mai importanți deținători de acțiuni.

Ieri, grupul german a confirmat că BAIC (Beijing Automotive Group Co Ltd), companie controlată de municipalitatea din Beijing și-a majorat deținerea de la mai 5% până la 9.98%. Interesant este că această achiziție de acțiuni a fost făcută, progresiv, încă din 2019, dar este dezvăluită abia la finalul lui 2021.

Iar BAIC nu este singura entitate chineză aflată în acționariatul Daimler. În ultimii ani și Li Shufu, miliardar chinez care controlează Geely (Zhejiang Geely Holding Group) a achiziționat nu mai puțin de 9,7% dintre acțiunile germanilor prin vehiculul de investiții Tenaciou3 Prospect Investment Limited.

Astfel, în acest moment, aproape 20% dintre acțiunile Daimler sunt controlate de chinezi, iar acest detaliu pare să-l fi împins pe Ola Kallenius, CEO-ul grupului care produce mașinile Mercedes-Benz, să declare că BAIC a promis să nu își mai majoreze cota din acțiunile Daimler.

Cert este că, dacă în urmă cu câțiva ani germanii se mândreau cu principalul acționar – Kuwait Investment Authority – care controla 6,8% dintre acțiuni, acum se văd nevoiți să accepte că numărul cel mai mare de acțiuni este deținut de două companii chineze. Restul de acțiuni ale grupului se află în portofoliul unor investitori mai mici, privați și instituționali.

Daimler nu este singura „victimă” din industria auto europeană a investitorilor chinezi. Geely deține controlul și asupra companiilor care produc mașini Volvo și Lotus, iar Dongfeng Motors controlează 4,5% din Stellantis, grupul format recent din Fiat Chrysler Automobiles și PSA Peugeot Citroen.

Tot în Europa, dar pe cu totul alte căi, au sosit și companii precum Great Wall, Nio sau BYD, iar migrarea pare să se afle doar la început.

Bineînțeles că investițiile majore ale chinezilor în industria auto europeană nu sunt deloc dezinteresate. Tentându-i pe europeni cu deschiderea pieței chineze, cea mai mare din lume dar în care singura posibilitate de acces este crearea unei alianțe cu un producător local, chinezii și-au asigurat atât un cap de pod pentru a vinde produsele proprii pe Bătrânul Continent, cât și tehnologia necesară dezvoltării mărcilor deținute pe piețele din Asia.

Citește și:

Leave a Comment