ACEA estimează că 2020 va fi primul an de declin al pieței auto din UE după şase ani de creştere
În cadrul unei conferințe de presă privind noul „plan în 10 puncte pentru implementarea European Green Deal”, președintele ACEA, Michael Manley, a menționat că asociația se așteaptă la o scădere a pieței auto în 2020.
Conform oficialilor Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), piaţa auto din Uniunea Europeană ar urma să înregistreze o contracţie de 2% în 2020, acesta fiind primul declin după şase ani consecutivi de creştere. Anterior, ACEA a anunţat că vânzările de autoturisme noi în UE au înregistrat o creştere de 1,2% în 2019 comparativ cu 2018, până la 15,3 milioane unităţi.
„Suntem pe punctul de a ne confrunta cu o piaţă în recul”, a avertizat Michael Manley, directorul general de la Fiat Chrysler (FCA) şi, totodată, preşedinte al ACEA, organism care regrupează cei mai mari 16 constructori activi în Europa.
După mai mulţi ani buni, constructorii auto sunt în prezenţi îngrijoraţi că trebuie să cheltuiască miliarde de euro pentru a dezvolta vehicule ecologice şi a contracara extinderea serviciilor de tip ridesharing, precum Uber Technologies Inc., companie care în prezent are o valoare de piaţă comparabilă cu cea a grupului Daimler.
Mesaj către „decidenţii politici”
În condiţiile menționate, constructorii auto cer decidenţilor politici să creeze condiţiile favorabile pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră ale vehiculelor dar să păstreze şi competitivitatea sectorului.
„Într-un moment în care industria noastră îşi majorează semnificativ investiţiile în vehicule cu emisii zero, piaţa auto ar urma să se contracte, nu doar în UE ci şi la nivel mondial, şi de aceea tranziţia spre neutralitatea emisiilor de dioxid de carbon trebuie să fie bine gestionată de decidenţii politici”, a spus Michael Manley, cu ocazia prezentării planului de acţiune în zece puncte al industriei auto din UE pentru implementarea pactului verde european.
În primul rând, ACEA solicită „neutralitatea tehnologică”, adică „fără impunerea unei anumite tehnologii sau interzicerea unor vehicule care pot contribui la reducerea emisiilor de CO2”.
Constructorii auto vor să evite un marş forţat spre vehiculele 100% electrice şi, de asemenea, acuză „demonizarea” motoarelor diesel, ale căror emisii de CO2 sunt mai mici decât cele ale motoarelor alimentate cu benzină.
Cu toate acestea, pentru a favoriza avansul autovehiculelor electrice (100% electrice sau hibride reîncărcabile), constructorii auto cer guvernelor „ca o reţea densă de staţii de reîncărcare să fie pusă la punct urgent de-a lungul Europei”. De asemenea, apreciind că preţul vehiculele electrice este în continuare ridicat, ACEA solicită „scheme de stimulare pentru automobilişti, pentru a se asigura că preţurile ridicate nu frânează reînnoirea parcului auto”.







