ANM: De Crăciun vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit
Elena Mateescu, director general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), a anunțat că, de Crăciun, vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit la nivelul întregii ţări, iar ninsorile vor fi prezente doar la altitudini de peste 1.800 de metri.
Conform ANM, stratul de zăpadă de la munte s-ar putea diminua ca urmare a temperaturilor pozitive din timpul zilelor, de 4 – 5 grade Celsius.
„De Crăciun va fi mai cald decât în mod obişnuit. Nu este o excepţie, pentru că cel mai călduros Crăciun în ultimii ani a fost în 2014 – 2015, când am mai avut temperaturi de 20 de grade la Calafat, de pildă, iar la Bucureşti 17 – 18 grade. Cât priveşte ninsorile, acestea vor fi la altitudini de peste 1.800 de metri. Stratul se zăpadă va putea fi prezent, dar şi aici vorbim de posibilitatea ca acesta să se mai diminueze în condiţiile în care şi în zona montană vorbim de temperaturi pozitive, ziua, în jurul a 4 – 5 grade. Deja la staţia meteorologică Bâlea Lac avem un strat de zăpadă de 60 cm, dar nu va putea suferi modificări semnificative, pentru că nopţile rămân în continuare cu temperaturi sub zero grade. În Bucureşti, şansele de a avea zăpadă de Crăciun sunt mici”, a declarat Elena Mateescu.
Potrivit specialistului ANM, tendinţa valorilor crescute de temperatură, precum şi deficitul de precipitaţii la nivel naţional, reprezintă elementul central al prognozei pentru următoarele două săptămâni.
„Săptămâna aceasta va fi una deosebit de caldă, comparativ cu perioada din calendar, pentru că dacă astăzi contăm pe maxime cuprinse, la scara întregii ţări, între -3 până la 16 – 17 grade, de la o zi la alta mercurul în termometre va creşte, astfel încât, la mijlocul săptămânii, este posibil să vorbim chiar de valori termice de maxime până la 20 – 21 de grade. De altfel, estimarea pentru săptămâna 16 – 23 decembrie indică valori de temperaturi deosebit de ridicate, abaterile faţă de normalul perioadei din calendar situându-se între 8 până la 8,5 grade, la temperaturile medii. Cât priveşte precipitaţiile, vorbim în continuare pentru această săptămână, de o tendinţă spre deficit. Acest semnal pare a fi elementul caracteristic şi pentru următoarea săptămână (23 – 30 decembrie), când vorbim, de asemenea, de valori termice specifice perioadei peste normalul climatologic, nu cu abateri atât de ridicate, între 4,5 şi 5 grade. De asemenea, avem un semnal al cantităţilor de precipitaţii uşor peste normele săptămânii în jumătatea de sud. În rest, cantităţi apropiate de normalul climatologic. La acest moment, prima jumătate a lunii decembrie are deja o abatere termic pozitivă de 1,8 grade Celsius, faţă de ceea ce ar fi normal”, a afirmat Mateescu.
„Acest semnal al unor valori de temperaturi peste normal pare elementul specific şi pentru următoarele două săptămâni (30 decembrie 2019 – 13 ianuarie 2020), în care, la aceste moment, datele indică valori mai ridicate. Este adevărat că de la o săptămână la alta abaterile sunt mai mici, pentru că deja pentru prima săptămână din anul viitor vorbim de 1 – 1,5 grade, dar tot peste ceea ce ar fi normal să înregistrăm, ţinând cont că deja luna ianuarie, după cum ştim, este cea mai rece lună a anului, în ţara noastră”, a spus directorul general al ANM.
2019, cel mai cald an
„Întreg anul 2019 a înregistrat nouă luni în care abaterile termice au fost semnificative. Noiembrie este cea mai caldă lună din istoria măsurătorilor meteorologice, cu o abatere de 4,9 grade Celsius faţă de ceea ce ar fi normal pentru o lună noiembrie, în România. Luna iunie din acest an a fost, de asemenea, cea mai călduroasă din istoria măsurătorilor meteorologice. Chiar şi anul 2019 este, la acest moment, cel mai călduros an de când se fac măsurători în România, respectiv pentru perioada 1900 – 2019, luând în considerare simularea ca luna decembrie să fie o lună normală, ceea ce este posibil să nu se întâmple. Deja, avem în prima jumătate a lunii o abatere termică de 1,8 grade, în condiţiile în care semnalul pentru această săptămână indică, din nou, o vreme foarte caldă”, a explicat Elena Mateescu.
Cât priveşte tendinţele meteorologice înregistrate la nivel mondial, oficialul ANM a subliniat faptul că 2019 se află pe podiumul celor mai călduroşi ani din ultimii 140 de ani.
„La nivel mondial, în 3 decembrie, a fost prezentată analiza anului în curs de către Organizaţia Meteorologică Mondială, în cadrul Conferinţei Globale Climatice COP25 care s-a desfăşurat la Madrid. Astfel, concluzia este că anul 2019 pare a fi pe locul 2 sau 3 în topul celor mai călduroşi ani din istorie, de fapt din ultimii 140 de ani de când se fac măsurători la nivelul serviciilor meteorologice din întreaga lume. Este semnificativ de menţionat faptul că deceniul 2001 – 2019 este cel mai călduros. De asemenea, fiecare deceniu începând din 1980 şi până în prezent a fost mai cald decât deceniile precedente, comparativ cu perioada pre-industrială. Toate aceste comparaţii se fac, în special, cu perioada de referinţă 1850 – 1900. Acest lucru confirmă tendinţa evidentă, de la an la an, în ceea ce priveşte creşterea temperaturii medii anuale la nivel mondial şi, iată, că nici România nu face excepţie”, a încheiat directorul general al ANM.
















