70 de milioane de lei, fără TVA, pentru proiectarea liniei de metrou Eroilor – Piaţa Iancului
Conform Metrorex, în sistemul informatic de achiziţii publice (SICAP) a fost publicat anunţul de participare pentru atribuirea contractului de achiziţie sectorială pentru servicii de proiectare şi asistenţă tehnică aferent Magistralei 5 de metrou (Drumul Taberei – Pantelimon), secţiunea Eroilor – Piaţa Iancului.
Oficialii Metrorex au anunțat că valoarea estimată a obiectivului de investiţii „Magistrala 5 de metrou (Drumul Taberei – Pantelimon), secţiunea Eroilor – Piaţa Ianculu”, fără TVA, este de 70 de milioane de lei. Pentru atribuirea contractului „Servicii de proiectare şi asistenţă tehnică” se va aplica procedura de licitaţie restrânsă.
Termenul limită pentru depunerea ofertelor este data de 5 august 2019, ora 15:00. Durata estimată pentru executarea contractului este de 60 de luni de la data atribuirii acestuia. „Proiectul este finanţat din fonduri externe nerambursabile în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare 2014 – 2020”, notează Metrorex.
Secţiunea Eroilor – Piaţa Iancului aferentă Magistralei 5 de metrou va avea 4,5 kilometri şi 6 staţii: Haşdeu, Cişmigiu, Universitate, Calea Moşilor, Traian, Piaţa Iancului. După mai multe declarații contradictorii a rămas încă neclară extinderea M5 și pe secțiunea Iancului – Pantelimon, așa cum era în planurile inițiale ale magistralei.