Share

Decontarea directă ar putea fi inclusă obligatoriu în polițele RCA. Cum infuențează asigurarea

Nicu Marcu, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a declarat ieri că instituția va solicita schimbarea legislației astfel încât decontarea directă să fie inclusă obligatoriu în polițele RCA.

Conform lui președintelui ASF, Nicu Marcu, în curând șoferii îşi vor putea deconta daunele de la firma de asigurări unde au încheiat propria poliţă RCA în perioada următoare, iar Guvernul pregăteşte, la iniţiativa ASF, o ordonanţă de urgenţă în acest sens.

Într-un interviu acordat agenției Agerpres, oficialul a menționat și că această procedură de decontare directă există şi acum, dar este opţională. Însă, odată cu schimbarea legislaţiei, ea va deveni obligatorie pentru întreaga piaţă. Astfel, şoferii îşi vor putea deconta imediat dauna, iar companiile de asigurări vor rezolva mai departe problema între ele.

Totodată, firmele de asigurări care au cote mari de piaţă vor fi obligate să vină cu lichiditate în plus, pentru a demonstra că pot susţine un portofoliu mare de clienţi, a mai precizat şeful ASF.

Teoretic, odată cu inlcuderea decontării directe în polița de Răspundere Civilă Auto (RCA), problemele privind plata reparațiilor acoperite de asigurare ar fi mult reduse astfel încât posesorii de mașini ar avea un beneficiu clar.

În plus, acei șoferi care mizează acum doar pe prețul redus al poliței RCA contractând astfel de asoigurări la companii cunoscute pentru întârzierea plății daunelor se vor vedea nevoiți să cântărească bine achiziția. Dacă își asumă întârzierea despăgubirii și, în consecință, a reparației, ei vor putea alege în continuare prețul cel mai mic, însă dacă își doresc un serviciu mai corect și rapid vor trebui să aleagă o companie cunoscută ca bună-platnică.

Un detaliu despre care nua vorbit președintele ASF este potențiala scumpire a RCA odată cu includereas obligatorie a decontării directe. Astfel, după o perioadă în care prețul polițelor RCA a crescut major, mai ales la companiile care își respectă rolul în piață, modificarea legislativă ar putea aduce o nouă scumpire. Asta pentru că, pentru a adăuga un serviciu oferit clienților, asigurătorii vor încerca să își acopere costurile.

În prezent, prețurile (opționale) pentru a adăuga decontarea directă unei polițe RCA se situează în jurul sumei de 100 de lei.

Multe petiții la polițele RCA

Conform președintelui ASF, „acest subiect, cu asigurarea RCA, este tabu de ani de zile. (…) În ceea ce priveşte petiţiile, care sunt într-o dezbatere permanentă în piaţă pentru că sunt foarte multe sunt trase semnale de alarmă din partea service-urilor care sunt beneficiarele poliţelor în final. Acesta este un aspect. Petiţiile vin atât de la cei care au poliţe, beneficiarii de poliţe, cât şi din partea cesionarilor, a service-urilor. Nu sunt numai oamenii care reclamă. Dacă e să ne raportăm la procentul petiţiilor din totalul daunelor, este un procent mic, în jur de 1,5%. Trebuie să recunoaştem însă un lucru: autoritatea nu are competenţe pe partea service-urilor. Noi nu avem competenţe în acea zonă. Competenţa noastră este pe partea societăţilor de asigurări, sa ne asigurăm noi, autoritatea, că asiguraţii sunt respectaţi, adică se respectă drepturile consumatorului”.

Totodată, oficialul a punctat că „Ordonanţa spune clar că decontarea daunelor se va face de firma unde v-aţi asigurat. Şi atunci s-a închis. Şi firmele de asigurări se vor deconta între ele. Deci nu o să mai fie chestiunea ca dumneavoastră care aveţi o daună de la un alt şofer de autovehicul să luaţi asigurarea respectivului şi aşa mai departe. Consumatorul va fi, să zicem, mulţumit, în sensul că îşi decontează imediat dauna şi companiile de asigurări se decontează între ele”.

În opinia lui Nicu Marcu, implementarea noii ordonanțe ar trebui să intervină „într-un timp relativ scurt. În continuare o să luăm legătura cu cei de la Guvern ca să parcurgă circuitul cât mai repede. Cu cât mai repede se aprobă această Ordonanţă de Urgenţă, cu atât mai repede se rezolvă situaţia în piaţă”.

Leave a Comment