Share
Patru mărci se luptă pentru locul doi pe piața comercialelor grele

Patru mărci se luptă pentru locul doi pe piața comercialelor grele

Piața vehiculelor comerciale grele din România este în continuă creștere, iar lupta din vârful clasamentului mărcilor este acerbă. În spatele liderului detașat, Mercedes-Benz, patru mărci cu renume se înfruntă pentru locul doi.

Un raport dat publicității de Cefin Trucks, importatorul Ford Trucks în România, arată clar diferențele de cotă de piață dintre cei mai puternici competitori de pe piața vehiculelor comerciale grele din România. În plus, în segmentele de transport (capete tractor), construcții și vehicule specializate, apar modificări importante față de anul anterior.

Conform datelor furnizate de Cefin, având la bază cifrele Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), liderul pieței de vehicule comerciale grele a rămas și în 2018 Mercedes-Benz. Marca germană a crescut de la o cotă de piață de 21% în 2017 până la 22% anul trecut. Pe locul secund se află DAF și Volvo, ambele cu 17% din piață, în timp ce locul al treilea este ocupat de MAN cu 16% din piață. Pe locul patru se află Scania, brand care și-a păstrat în 2018 cota de piață din anul anterior, 14%. În acest context, Ford Trucks a înregistrat o creștere importantă de la 2% în 2017 până la 4% în 2018.

Piața vehiculelor comerciale, pe segmente

În zona vehiculelor destinate activităților de construcții, Ford Trucks este lider autoritar în 2018 cu o cotă de 30%. Marca a înregistrat o creștere spectaculoasă în domeniul cotei de piață, de la doar 17% în 2017. Și brandul de pe locul secund, MAN, a crescut puternic de la 19% în 2017 până la 26% în 2018. Locul trei este ocupat de Mercedes-Benz cu 16%.

Segmentul vehiculelor specializate este dominat de Mercedes-Benz, brand a cărui cotă de piață a scăzut însă, de la 25% în 2017 până la 22% în 2018. Locul doi este ocupat de Iveco, cu 20% din piață, iar pe trei se află MAN, cu 19% din piață.

Tot marca germană Mercedes-Benz domină și piața de capete-tractor. Cota de piață a liderului a crescut de la 21% din piață până la 23%. A doua treaptă a podiumului acestui segment a fost ocupată în 2018 de DAF, care a crescut de la 15% la 19%, iar locul trei a fost ocupat de Volvo Trucks cu o cotă de 18% din piață.

©Lifenews.ro – Articolele lifenews.ro pot fi preluate în limita a 500 de semne și doar cu acordul redacției.

 

Leave a Comment