Ministrul Transporturilor: Șeful CNAIR a făcut o estimare „un pic greșită” în privința noilor autostrăzi
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat în timpul unei vizite în judeţul Arad, că până la finalul lunii iunie va evalua activitatea directorului general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Narcis Neaga, care ar fi promis 180 de kilometri de autostrăzi, dar după verificările de pe şantiere s-ar vedea că „estimarea este un pic greşită”.
„Domnul director Neaga este în evaluare, aţi văzut că ieri am fost pe autostrăzi, o să mă duc şi săptămâna viitoare şi în acest weekend pe tronsoane de autostrăzi unde se lucrează, după care voi veni cu propriile mele concluzii vivazi de kilometrii care vor fi deschişi, dar şi vizavi de activitatea domnului Neaga din ultima perioadă”, a spus ministrul Transporturilor.
Răzvan Cuc a precizat că la sfârşitul lunii iunie va spune care este situaţia, „fiindcă ştiţi foarte bine că domnul Neaga a avansat un număr de 180 de kilometri”.
„Eu îl susţin şi l-am susţinut tot timpul să facă aceşti kilometri, dar mergând pe şantierele pe care şi le-a asumat că le va deschide, am constatat că estimarea este un pic greşită şi că trebuie să luăm nişte măsuri radicale vizavi de aceşti constructori neserioşi”, a mai spus ministrul.
Se schimbă proiectul pentru Centura Timișoarei
Tot în timpul vizitei din Arad, Răzvan Cuc a menționat și că proiectul construirii centurii Timişoarei va suferi modificări. Noua variantă va oferi legături către unele localităţi conform cerinţelor formulate de autorităţile locale.
Prezent într-o vizită în judeţul Arad, Răzvan Cuc a spus, referitor la stadiul realizării centurii oraşului Timişoara, că se înregistrează o întârziere în etapa de depunere a proiectului tehnic de către firma care îl realizează, pentru că s-au adus modificări proiectului iniţial. „Aşteptăm să depună proiectarea constructorul care a câştigat licitaţia. S-a prelungit un pic perioada de depunere a proiectării pentru că au fost câteva unităţi administrativ-teritoriale care au dorit să aibă descărcări din această centură în comunele respective şi trebuie să ţinem cont şi de acest aspect, pentru că sunt oraşe, comune care se vor dezvolta şi nu trebuie restricţionate de la accesul spre această centură. De asta s-a îngreunat un pic, pentru că se va modifica proiectul”, a declarat ministrul.
Din nefericire, ministrul nu a explicat și de ce a fost întocmit proiectul înainte de a fi luate în calcul toate solicitările autorităților locale din zonă astfel încât proiectantul să poată realiza din start un document corect.
Citește și:
- Autostrada Soarelui intră în reparații în plin sezon estival. Ministrul Cuc promite să nu afecteze grav traficul
- Ministrul Transporturilor: 115 km de autostradă construiți în ultimii doi ani, alți 180 vor fi gata în 2019
- Ministrul Transporturilor: Autostrada Târgu Mureș – Iași – Ungheni intră, până la jumătatea anului, pe segmente, în proiectare sau execuție
- O nouă autostradă „pe hârtie”. Va lega România de Serbia