Se încheie o eră la Bosch România: Mihai Boldijar îi lasă locul lui Dan Lăzărescu
Începând cu octombrie 2025 Dan Lăzărescu preia funcția de director general al Robert Bosch S.R.L. și reprezentant al Bosch în România de la Mihai Boldijar, cel care a petrecut 31 de ani în cadrul grupului.
Oficialii grupului Bosch au anunțat astăzi numirea lui Dan Lăzărescu în funcția de director general al Robert Bosch S.R.L. și reprezentant al grupului în România, începând cu data de 1 octombrie 2025. El preia acest rol de la Mihai Boldijar, care a condus activitățile grupului german în România în ultimii 10 ani și care se pensionează, după 30 de ani petrecuți în cadrul companiei.

Inginer cu peste 24 de ani de experiență, Dan Lăzărescu este absolvent al Universității Politehnica din București, având și un doctorat de la aceeași instituție. Și-a început parcursul profesional alături de Bosch, în 2001, la Stuttgart. După o lungă perioadă petrecută în cadrul Bosch în afara țării, ocupând diverse funcții-cheie în domeniul ingineriei software și hardware, Dan Lăzărescu a luat decizia de a reveni în România.
Mihai Boldijar a ocupat funcțiile de vicepreședinte și director general al Robert Bosch SRL, precum și de reprezentant al grupului Bosch în România din 2014. De asemenea, el a deținut și funcția Președinte PAR (Parteneriatul Auto Român) din 2020, și, începând cu anul 2023, a făcut parte din Consiliul Director al ACAROM (Asociația Constructorilor de Automobile din România). În perioada 2014-2020, a ocupat funcția de vicepreședinte al Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK). Profesionist desăvârșit, cu expertiză internațională în industria auto și cunoștințe extinse în managementul afacerilor, Mihai Boldijar a contribuit semificativ la consolidarea poziției companiei în țară și în regiune.
„Preluarea rolului de director general al Robert Bosch SRL și de reprezentant al Grupului Bosch în România este, pentru mine, o mare onoare și o responsabilitate pe care mi-o asum cu încredere. M-am format și am crescut ca profesionist și ca om în cadrul Bosch, am trecut prin toate etapele și am acumulat experiență la nivel internațional, dar și local. Chiar dacă traversăm un moment de transformare majoră, atât la nivel de industrie, cât și în cadrul Bosch, am învățat că poți transforma provocările în oportunități de creștere și acesta este unul dintre obiectivele mele majore. Pentru viitor, îmi doresc să avem în continuare o direcție clară și stabilitate pentru a rămâne competitivi. În același timp, țin să îi mulțumesc lui Mihai Boldijar, unul dintre acei oameni care este sinonim, aproape, cu istoria Bosch în România, pentru modul în care a condus organizația, mai ales în acești ultimi ani foarte zbuciumați. Am încredere deplină în resursa umană de calitate din cadrul Bosch și îmi este clar că acesta este principalul nostru avantaj. Vreau să continuăm să creștem și să demonstrăm că și atunci când contextul nu este cel mai favorabil, Bosch reușește, prin reziliență și profesionalism, să rămână un reper al industriei”, a declarat Dan Lăzărescu.
Experiența lui Dan Lăzărescu vizează proiecte auto importante pentru piețele din Europa, America de Nord, Japonia sau China. De-a lungul carierei, a coordonat echipe complexe, de peste 500 de oameni. În cadrul Grupului Bosch, el a ocupat poziții importante la Stuttgart, Budapesta și Cluj-Napoca, având responsabilități precum dezvoltarea unităților de control pentru autoturisme sau coordonarea diviziilor de hardware și soluții de conducere asistată pentru piața globală.
Ajuns la momentul pensionării, Mihai Boldijar a declarat că drumul său „profesional în cadrul Bosch se încheie după trei decenii în care am lucrat alături de colegi dedicați pentru a clădi o fundație solidă și a dezvolta armonios tot ceea ce înseamnă acum grupul Bosch în România. În acest moment important vreau să privesc spre viitor și îmi exprim încrederea deplină în abilitățile lui Dan Lăzărescu, un profesionist pe care îl cunosc foarte bine și pe care îl apreciez, de a ghida compania în acest nou capitol”.
Bosch, un grup aflat de 31 de ani în România
Cu doar câteva zile înaintea acestui anunți, Mihai Boldijar a menționat într-un interviu acordat LifeNews.ro că își amintește foarte bine perioada de început a Bosch în România.
„Eram în primii ani ai tranziției, aș spune chiar cei mai dificili, în care incertitudinea și lipsa infrastructurii moderne ridicau mari semne de întrebare pentru investitori. În același timp, și românilor le era dificil să se adapteze la economia de piață, având un nivel ridicat de reticență în ceea ce privește investițiile străine. Chiar și în aceste condiții, managementul Bosch a văzut atunci ceva dincolo de cifrele reci sau de lipsurile momentului. Și știu că au văzut un potențial extraordinar în resursa umană – în inginerii și tehnicienii români, în capacitatea lor de a învăța repede, de a se adapta și de a construi pe termen lung. De asemenea, România are o poziție strategică în regiune, iar pentru Bosch această așezare putea fi un avantaj ce merita să fie încercat. Desigur, au existat multe discuții în acea perioadă și nu este deloc exagerat să spunem că decizia Bosch de a investi aici a fost și un act de curaj. A fost aproape ca un pariu, unul pe care Bosch l-a câștigat atunci când multe dintre elementele de potențial intuite inițial au fost confirmate în timp. Dar a fost un pariu câștigat și de România, prin capitalul uman și prin disponibilitatea de a construi parteneriate de încredere. Bosch a mizat pe această combinație – oameni, potențial și poziționare – și cred că azi, la peste trei decenii distanță, putem spune că a fost o alegere extrem de inspirată”, spunea Mihai Boldijar.

De asemenea el și-a imaginat viitorul Bosch în România menționând că, peste zece ani, își imaginează divizia din România a grupului „nu doar ca un centru tehnologic avansat în cadrul ecosistemului Bosch, ci și ca o comunitate vie, integrată, unde inovația, responsabilitatea socială și angajamentul față de oameni se contopesc într-o poveste coerentă”.
Grupul Bosch numără peste 10.320 de angajaţi în România. În 2024, Bosch a înregistrat local un volum de vânzări consolidate de 529,5 milioane de euro. Vânzările totale nete, incluzând vânzările companiilor neconsolidate și livrările interne către companiile afiliate, au ajuns la 2,4 miliarde de euro. Pe lângă centrul său de cercetare și dezvoltare din Cluj și unitățile sale de producție pentru Mobilitate din Cluj și din Blaj, Bosch mai operează și o unitate de producție de Tehnologie industrială, localizată, de asemenea, în Blaj, precum și un centru de soluții de business și tehnologie la Timișoara. Pe lângă sediul său central, Bosch are în București un birou de vânzări pentru sectoarele sale de activitate Mobilitate, Bunuri de larg consum și Tehnologie pentru construcții și energie, și o filială a BSH Home Appliances Group. În plus, există o divizie Bosch Rexroth în Blaj care se concentrează pe vânzarea tehnologiei de acționare și control.
Citește și: