Share
Apple a lansat iPhone 13: nou procesor, 5G rapid și camere mai puternice la același preț

Apple a lansat iPhone 13: nou procesor, 5G rapid și camere mai puternice la același preț

Apple a lansat aseară iPhone 13, iPad Mini și un nou smartwatch. Fără noutăți spectaculoase, acestea sunt mai rapide și mai performante.

Oficialii Apple au lansat noul iPhone 13, o evoluție a modelului 12. Noul telefon telefon inteligent este mai rapid decât iPhone 12 grație utilizării unui procesor A15 Bionic, include tehnologie 5G, are o baterie mai mare, mai mult spațiu de stocare (128GB, 256GB, 512GB, și chiar 1TB) și un sistem de camere foto-video mai performant.

Disponibile la nivel mondial începând cu 24 septembrie, iPhone 13 Pro și Pro Max vor costa 999 de dolari, respectiv, 1.099 dolari.

Noua generație Apple Watch are acum un ecran mai mare și margini mai rotunjite și include un program de fitness cu mai multe componente decât generația anterioară. Apple Watch Seria 7 are un preț de bază de 399 de dolari.

Ca și iPhone 13, noul iPad Mini utilizează procesorul A15 bionic, tehnologie 5G și noi capacități ale sitemului de camere foto-video. Prețul său este de 499 USD. Fratele mai mare, iPad, are în componență procesorul A13 bionic și un preț de bază de 329 USD.

În ciuda faptului că noutățile companiei din Cupertino nu sunt atât de importante cum și-ar fi dorit fanii mărcii, analiștii pieței consideră că produsele vor fi bine vândute mai ales pentru că, în ciuda micilor upgrade-uri, au rămas la aceleași prețuri ca și generația anterioară.

Citește și:

Leave a Comment