Share
Ministrul Energiei: Gazul din Marea Neagră va fi scos sfârşitul lui 2025. România devine din nou exportator net de energie

Ministrul Energiei: Gazul din Marea Neagră va fi scos sfârşitul lui 2025. România devine din nou exportator net de energie

Virgil Popescu, ministrul Energiei, a declarat că gazul din Marea Neagră va fi scos, probabil la sfârşitul lui 2025 – 2026. De asemenea, conform oficialului, România devine din nou exportator net de energie.

Ministrul Energiei consideră că România va reuși să scoată gazul natural din Marea Neagră „probabil” la sfârşitul lui 2025 – 2026.

„ExxonMobil a preluat în 2008 50% din zăcământul Neptun Deep din Marea Neagră. Îl exploatează cu OMV Petrom. Operator este ExxonMobil. Romgaz negociază achiziţionarea pachetului de 50% din Neptun Deep în acest moment – şi aţi văzut vinerea trecută neobservată o ştire, un raport pe Bursă al Romgazului, că Exxon a acordat deja exclusivitate în negociere până în 15 octombrie pentru finalizarea acestei tranzacţii. Deci, gazul natural din Marea Neagră va fi scos. Probabil la sfârşitul lui 2025 – 2026, exact când vrem ca centralele să funcționeze cu gaz și nu cu cărbune, tocmai pentru a avea unde consuma acel surplus de gaz pe care îl scoatem din Marea Neagră”, a explicat Virgil Popescu.

Romgaz negociază în acest moment cu Exxon preluarea participaţiei de 50% pe care o deţine compania americană în proiectul gazelor de mare adâncime Neptun Deep din Marea Neagră.

În aprilie, Aristotel Jude, directorul general al Romgaz, afirma că producătorul român este pregătit să preia participaţia ExxonMobil, iar modalitatea de finanţare va fi una mixtă, formată din surse proprii şi surse atrase.

„La 31 martie am înaintat o ofertă de preluare a participaţiei ExxonMobil în cadrul perimetrului Neptun Deep. Procedura este organizată printr-o bancă intermediară şi aşteptăm cât mai curând răspunsul. Dacă oferta noastră este considerată atractivă, vom proceda la negocierea contractului pentru preluarea acestei participaţii”, a spus Jude.

„Romgaz este pregătită să asigure prin intermediul unui consorţiu de bănci finanţarea necesară pentru realizarea acestui proiect. Deci plata participaţiei o vom asigura atât din surse proprii, cât şi din duse atrase, condiţionat, desigur, de acceptarea ofertei”, a continuat directorul general.

În prezent, ExxonMobil şi OMV Petrom sunt parteneri egali în proiectul de mare adâncime Neptun Deep, unde explorările au relevat zăcăminte estimate la 42 – 84 de miliarde de metri cubi. Spre comparaţie, România a produs anul trecut 9,2 miliarde de metri cubi, potrivit Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale.

ExxonMobil şi-a anunţat intenţia de a părăsi România, iar OMV Petrom a precizat că este posibil să ia anul viitor decizia de a investi în proiectul Neptun Deep, în funcţie de modificările legislative din România şi de situaţia pieţei.

România redevine exportator de energie

Ministrul a menționat aseară și că în sistemul energetic lucrurile au început să se redreseze. „Suntem astăzi, pe total an, cu plus la export de 135.000 de MW. În ultimele două luni s-a exportat masiv – 578.000 de megawaţi s-au exportat în luna iunie. În România lucrurile au început să se redreseze în sistemul energetic. Devenim din nou exportatori neţi de energie, a declarat Virgil Popescu.

El a subliniat că preţul energiei este mai mic în România decât cel din Uniunea Europeană. „Importul de energie, da, în 2019 a fost import de energie. În 2018 a fost ultimul an de export. Dar ştiţi cum stă balanţa energetică azi, acum? Astăzi, acum – am luat datele de la Transelectrica. De două luni suntem exportatori neţi. Pentru că am schimbat legea în 2020 şi am întors preţul. Preţul în România este mai mic decât preţul în Uniunea Europeană la energie. Uitaţi-vă – şi în momentul când preţul este mai mic, evident că toţi se duc să vândă unde-i mai scump. De ce aveam import masiv? Pentru că preţul la noi era mai mare în 2020 şi în 2019 – pentru că a fost prost făcută această Ordonanţă 114 și a întors lucrurile cu fundul în sus”, a mai spus Virgil Popescu.

Leave a Comment