Share
Noile Logan și Sandero Stepway impulsionează producția de mașini a României

Noile Logan și Sandero Stepway impulsionează producția de mașini a României

Luna septembrie a fost una bună pentru cei doi producători de mașini din România, Automobile Dacia și Ford.

Conform Asociației Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), în septembrie 2020 au fost produse la noi 57.846 de autoturisme, corespunzător unei creșteri cu 55.7% față de aceeași lună a anului trecut când erau asamblate 37.153 unități.

Dacia rămâne principalul producător de mașini din România cu 36.416 vehicule asamblate în ce de-a noua lună a anului, însă uzina Ford din Craiova vine puternic din urmă prin asamblarea a 21.430 unități.

Având în vedere intrarea în producția de serie a noilor modele Logan și Sandero Stepway, precum și apropierea iernii, perioadă în care SUV-urile se vând mai bine decât alte categorii de vehicule, este de așteptat ca producția uzinei Automobile Dacia din Mioveni să crească, însă totul depinde de evoluția piețelor europene care par tot mai aproape de o nouă perioadă dificilă.

Peste 300.000 de mașini în nouă luni

În primele nouă luni din 2020 producția totală de automobile a României a fost de 304.875 vehicule, în scădere cu 14,7% față de perioada similară din 2019 când erau produse 354.812 unități. Evoluția este evidentă dacă avem în vedere faptul că, după primele șase luni din 2020, reculul era de 28.8%.

Detaliată pe modele, producția celor două uzine din România este dominată de micul SUV Dacia Duster (129.583 unități). Ford România, cu raportarea sa deloc exactă care pune laolaltă ambele modele produse – EcoSport și Puma – a raportat asamblarea a 123.104 unități.

Celelate vehicule asamblate la Mioveni, Logan și Sandero (inclusiv versiunea Stepway) au fost produse în 27.222 unități, respectiv, 17.843 unități. Modelul Logan MCV, a cărui producție se oprește în acest an, a contabilizat doar 7.321 de unități.

În urmă cu câteva zile, Asociația Construtorilor Europeni de Automobile (ACEA) estima că, într-un an fără pandemie, România ar fi putut produce cu circa 90.000 mai multe vehicule decât valoarea înregistrată.

Citește și:

Leave a Comment