Share
Inspirați de acordul româno-american pentru centrala de la Cernavodă, bulgarii caută investitori în SUA pentru un nou reactor la Kozlodui

Inspirați de acordul româno-american pentru centrala de la Cernavodă, bulgarii caută investitori în SUA pentru un nou reactor la Kozlodui

Bulgarian Energy Holding (BEH) caută un investitor american pentru construcţia unui nou reactor la Kozlodui. Anunțul vine după ce la București a fost semnat un memorandum pentru modernizarea centralei de la Cernavodă.

Cu doar câteva zile în urmă a fost semnat un acord între România și SUA care prevede construirea reactoarelor 3 şi 4 ale Centralei Nuclearo-electrice de la Cernavodă și retehnologizarea unităţii 1.

Conform lui Virgil Popescu, ministrul Economiei de la București, „România face astăzi un pas uriaş înainte în dezvoltarea parteneriatului strategic pe care îl are cu Statele Unite ale Americii. (…) Acordul ne permite să avem tehnologie americană atât pentru Reactoarele 3 şi 4, cât şi pentru retehnologizarea Unităţii 1, păstrând tehnologia CANDU 6, în cadrul unui consorţiu mai amplu euro-atlantic, reprezentând ţări care fac parte din NATO, şi cu sprijin financiar din partea partenerilor implicaţi. În plus, se creează cadrul unei ample cooperări între România şi SUA în domeniul nuclear civil. În acelaşi timp, ne dorim ca pe lângă partenerii americani să îi avem parteneri şi pe canadieni şi francezi”.

Adiţional proiectelor actuale, Reactoarele 3 şi 4 şi Retehnologizarea Unităţii 1 CNE Cernavodă, Acordul prevede şi cooperarea pe termen lung şi foarte lung prin posibilitatea dezvoltării reactoarelor modulare mici în România, pe un amplasament care urmează a fi stabilit, în vederea asigurării în viitor a flexibilităţii şi scalabilităţii tehnologiilor nucleare.

Conform datelor oficiale, la nivel european, în prezent, energia nucleară asigură aproape 50% din producţia energetică cu emisii CO2 reduse şi 26% din întreaga producţie energetică, asigurând 1,1 milioane de locuri de muncă şi realizând o cifră de afacere anuală de 102 miliarde de euro.

În România, energia nucleară asigură 18% din producţia internă şi 33% din energia curată produsă în România. În sector sunt create 11.000 de locuri de muncă în industria orizontală, un număr care ar putea creşte la 19.000 de locuri de muncă în contextul dezvoltării noilor proiecte nucleare, susţin reprezentanţii Romatom.

„Unităţile 3 şi 4 ale CNE Cernavodă vor furniza României energie curată, accesibilă, fiabilă, în special după scoaterea din funcţiune a capacităţilor convenţionale învechite, în conformitate cu strategia UE pentru reducerea emisiilor şi tranziţia către o economie verde, vor crea locuri de muncă şi vor securiza infrastructura energetică a României pentru dezvoltare industrială şi socială. Retehnologizarea Unităţii 1 va conduce la încă 30 de ani de producere sigură de energie, la mai puţin de jumătate din costul unei noi unităţi”, a declarat și Cosmin Ghiţă, CEO Nuclearelectrica.

Bulgaria caută investitori pentru centrala de la Kozlodui

Ministrul Energiei din Bulgaria, Temenuzka Petkova, a anunțat ieri că guvernul bulgar a dat miercuri undă verde companiei energetice de stat Bulgarian Energy Holding (BEH), pentru ca aceasta să demareze discuţiile cu companii americane în legătură cu planurile privind construcţia unui nou reactor la centrala nucleară de la Kozlodui.

Temenuzka Petkova a explicat și că Bulgaria vrea să construiască un nou reactor la centrala de la Kozlodui pentru a-şi creşte securitatea energetică şi a face tranziţia la metode mai puţin poluante de producţie a energiei electrice, în conformitate cu obiectivul Uniunii Europene privind ajungerea la neutralitate climatică până în 2050.

La centrala de la Kozlodui încă sunt operaţionale două reactoare nucleare de producţie sovietică, unităţile 5 şi 6, date în exploatare în anii 1987 şi 1991.

Marţi, premierul bulgar Boiko Borisov a declarat şi el că noul reactor de la Kozlodui ar trebui să fie bazat pe tehnologie americană. „Vrem să construim unitatea 7 cu o tehnologie complet diferită, cu un combustibil nuclear diferit”, a menționat Boiko Borisov.

De asemenea, autorităţile de la Sofia caută investitori interesaţi de proiectul de 10 miliarde de euro privind construcţia unei noi centrale nucleare la Belene, centrală care ar urma să fie echipată cu două reactoare nucleare de concepţie rusească.

Centrala de la Kozlodui produce aproximativ 30% din energia electrică din Bulgaria.

Leave a Comment