Share

Încă o veste proastă pentru bucureșteni. Tramvaiul 41 nu va circula în iulie și august între Grant și Ghencea

După ce i-a anunțat pe bucureșteni că bretelele famosului pod Grant se vor închide una după cealaltă pentru fi efectuate reparații, iar circulația va fi afectată inclusiv pe întreaga lungime a podului, primăria condusă de Gabriela Firea le mai dă o veste proastă, în special celor care parcurg zilnic drumul dintre Ghencea și Piața Presei Libere. Circulația liniei de tramvai 41 va fi suspendată între Podul Grant şi terminalul Ghencea timp de cel puțin două luni.

Conform Primăriei Generale a Capitalei, circulaţia tramvaiului 41 va fi suspendată, în lunile iulie şi august ale acestui an, între Podul Grant şi terminalul Ghencea, pentru finalizarea lucrărilor la trei mari obiective de infrastructură. Este vorba despre Pasaj denivelat subteran Pod Grant, Podul hobanat peste Şoseaua Virtuţii, Staţia de metrou „Parc Drumul Taberei”.

Conform Agerpres, primăria condusă de Gabriela Firea a avizat în Comisia Tehnică de Circulaţie din data de 04 aprilie 2019 următoarele lucrări: lucrări de reabilitare şi consolidare Pasaj denivelat subteran Pod Grant; podul hobanat peste Sos. Virtuţii, în cadrul obiectivului Penetraţie şi racord Splaiul Independenţei – Ciurel – Autostrada Bucureşti – Piteşti; staţia de metrou „Parc Drumul Taberei” pe Bd. Drumul Taberei, în zona intersecţiei cu Str. Braşov în cadrul proiectului „Magistrala 5 – Drumul Taberei – Pantelimon. Tronson 1. Ca urmare a acestor avize, s-a luat decizia suspendării circulaţiei liniei de tramvai 41 în perioada iulie – august 2019, între Podul Grant şi terminalul Ghencea, pentru buna desfăşurare a lucrărilor la obiectivele de investiţii mai sus menţionate”, au precizat oficialii PMB.

Tronsonul liniei 41 rămâne neafectat între Casa Presei şi Podul Grant, prin asigurarea unui rebrusment (schimbare a direcţiei traseului) pe strada Turda. Pentru restul traseului, Pod Grant – terminalul Ghencea, se introduce linia naveta de autobuz 641.

În ceea ce priveşte fluxul de călători deservit de linia 41, traseul acestei linii este acoperit în prezent de 36 de tramvaie ce asigură o capacitate maximă de 7.077 călători/h/sens. Pe perioada de vară, traseul liniei 41 va fi acoperit de un număr de 35 tramvaie cu o capacitate de 6.880 călători/h/sens. În zilele de sărbători, acest traseu este acoperit de un număr de 25 tramvaie cu o capacitate de 5.188 călători/h/sens, arată PMB, fără a pune în discuție cât de des și repede vor putea circula autobuzele care înlocuiesc tramvaiul 41 în traficul infernal dintre Grant și Ghencea.

Citește și:

Atenție, șoferi! Două artere aglomerate din Capitală vor avea circulația restricționată

©Lifenews.ro – Articolele lifenews.ro pot fi preluate în limita a 500 de caractere și doar cu acordul redacției.

Leave a Comment