MAE anunță suplimentarea numărului de operatori care preiau apeluri de la români aflați în zona de conflict
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a anunțat că numărul de operatori care reiau apeluri de la români aflați în zona de conflict
va fi suplimentat în contextul numărului mare de apeluri pe fondul evoluţiilor de securitate din Orientul Mijlociu.
Sâmbătă seara premierul Ilie Bolojan a afirmat, în contextul situaţiei de securitate din Orientul Mijlociu, că prioritatea autorităţilor este siguranţa fiecărui cetăţean român.
„Mă aflu în contact şi sunt informat permanent de Ministerul Afacerilor Externe, precum şi de ambasadele şi consulatele României din regiune, în contextul situaţiei de securitate din Orientul Mijlociu. Înţelegem îngrijorarea românilor aflaţi în zonă şi a familiilor lor din ţară. Prioritatea noastră este siguranţa fiecărui cetăţean român. Personalul diplomatic şi consular este mobilizat şi pregătit să ofere asistenţă tuturor celor care au nevoie de sprijin”, a scris Bolojan pe Facebook.
Premierul recomandă tuturor românilor aflaţi în regiune să respecte cu stricteţe instrucţiunile autorităţilor locale, să evite deplasările care nu sunt esenţiale şi să ia legătura cu ambasadele sau consulatele României pentru a-şi notifica prezenţa şi a primi sprijin.
„Suntem alături de românii afectaţi de această situaţie şi vom continua să monitorizăm evoluţiile. Susţinem eforturile de asigurare a stabilităţii şi a securităţii în regiune şi reluarea demersurilor diplomatice”, transmite Ilie Bolojan.
Totodată, ministrul de externe Oana Țoiu a menționat că „”u fost pe parcursul zilei (n.n. – sâmbătă) momente în care numărul mare concomitent de apeluri a depăşit numărul de colegi disponibili în misiune. Deşi selecţia «situaţie de urgenţă» redirecţiona spre sprijinul operatorilor din centrala din Bucureşti este totuşi clar că sunt necesare resurse adiţionale, mai ales în momente sensibile. Avem mai mulţi colegi care ne vor fi mâine alături”.
Ministrul precizează că priorităţile MAE sunt legate de siguranţa cetăţenilor români aflaţi în Orientul Mijlociu şi dialogul diplomatic şi politic pentru a contribui la dezescaladare.
„În ceea ce priveşte obiectivul asigurării siguranţei cetăţenilor români şi familiilor acestora, astăzi a fost o zi complicată pentru multe familii şi ştim că există în continuare un nivel ridicat de îngrijorare. Nu sunt semnalate cazuri de cetăţeni români răniţi în regiune la acest moment. Menţinem recomandarea de a acorda prioritate siguranţei, de a nu face deplasări care nu sunt necesare şi de a respecta cu stricteţe instrucţiunile locale”, transmite Oana Ţoiu.
Şefa diplomaţiei române aminteşte că misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României din regiune sunt în contact cu aproximativ 1.000 de cetăţeni români, fiind prioritizată acordarea asistenţei consulare pentru minori şi pentru familiile cu copii.
În acest moment grupurile de minori care călătoreau cu însoţitori sunt în siguranţă la cazare, precizează ministrul.
„În cazul Iranului am anunţat alerta de risc la nivelul 9/9 cu îndemnul ferm de a părăsi teritoriul pe 14 ianuarie, acum 6 săptămâni, şi în acest moment din comunitatea de români nu sunt cerinţe de repatriere. În cazul Israelului nivelul de alertă consulară a fost ridicat din iunie şi a fost crescut vineri la nivelul 8/9 – evitaţi orice călătorie şi respectaţi instrucţiunile autorităţilor în caz de urgenţă. Am ridicat nivelul de alertă pentru Bahrain, Kuweit, Iordania, Qatar, Emiratele Arabe Unite, Regatul Arabiei Saudita şi deşi sunt şi ţări în regiune cu spaţiul aerian deschis, dat fiind caracterul fluid al situaţiei, recomandăm în general evaluarea cu responsabilitate a necesităţii efectuării acestor călătorii şi, dacă este posibil, amânarea acestora până la ameliorarea situaţiei de securitate şi reluarea în condiţii normale a zborurilor comerciale”, mai arată Oana Ţoiu.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat aseară și că „nu există cetăţeni români răniţi în regiune la acest moment. Misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României din regiune sunt în contact cu aproximativ 1.000 de cetăţeni români. Este prioritizată acordarea asistenţei consulare pentru minori şi pentru familiile cu copii”.
De asemenea, nu sunt înregistrate, la acest moment, solicitări de repatriere din Iran.
Conform sursei citate, s-a încheiat sesiunea Celulei de Criză a MAE, cu participarea prim-ministrului Ilie Bolojan şi a ministrului Afacerilor Externe, Oana Ţoiu.
Şedinţa a inclus o teleconferinţă cu şefii misiunilor diplomatice din statele din regiune, respectiv Statul Israel, Statul Palestina, Iran, Iordania, Qatar, Kuweit, Irak şi Emiratele Arabe Unite.







