Francezii de la Tereos vând unor români fabrica de zahăr din Luduș
Producătorul francez de zahăr Tereos a anunţat că doi investitori români vor prelua activităţile sale din România, pe care intenţiona să le închidă.
Cumpărătorii afacerilor cu zahăr ale Tereos din România sunt Mihaela Neagu şi Mihail-Daniel Matache, doi investitori în sectorul de agri-food din România. Tranzacţia ar urma să se finalizeze în cursul săptămânii următoare, a adăugat Tereos.
Conform Reuters, grupul francez Tereos, al doilea mare producător de zahăr din lume în funcţie de volumul producţiei, a cumpărat fosta fabrică Zahărul Luduş (Mureş) în 2012 însă această unitate a înregistrat pierderi în fiecare an după 2014.
În luna februarie a anului trecut, Tereos a anunţat în mod oficial că a demarat consultările cu organizaţiile reprezentantive ale angajaţilor cu privire la posibila închidere a activităţilor sale din România. Afacerea Tereos din România avea 153 de angajaţi permanenţi la finalul anului 2021, dintr-un total de 15.000 pentru întregul grup.
În urma anunțului privind intenția de vânzare, reprezentanțăă Ministerului Agriculturii din România declarau în primăvara anului 2022 că „discută cu reprezentanţii Tereos pentru salvarea fabricii”.
Fabrica de la Luduş se află pe piață de peste 60 de ani şi produce aproximativ 65.000 de tone de zahăr, borhot și melasă.







