Share

Ziua Eroilor, sărbătorită pe Domeniul Manasia, dar și în garnizoanele din țară

Domeniul Manasia va găzdui joi, 6 iunie, o întâlnire cu istoria. În curtea conacului din comuna Manasia, județul Ialomița, veterani din Al Doilea Război Mondial vor împărtăși celor prezenți experiențele lor. Și MApN a anunțat că va organiza în această săptămână ceremonii militare și religioase dedicate Zilei Eroilor în toate marile garnizoane din țară.

Oficialii Domeniului Manasia au anunțat că joi, 6 iunie, la ora 16.00, în curtea conacului din comuna Manasia vor fi prezenți veterani din Al Doilea Război Mondial pentru a împărtăși trăirile și experiențele prin care au trecut și pentru a relata „Istoria trăită”.

Consiliul Județean Ialomița – Centrul Cultural UNESCO „Ionel Perlea” a strâns laolaltă mărturii ale veteranilor, care se mai aflau în viață anul trecut, iar această colecție se află cuprinsă în volumul„Istoria Trăită – Veterani ialomițeni la Centenar”, lucrare ce va fi prezentată în cadrul evenimentului. De altfel, eroii din această carte sunt și cei care, joi, 6 iunie, vor face o călătorie în timp și ne vor relata la fața locului ce a însemnat să lupți în Al Doilea Război Mondial.

Deschizând aleator cartea, dai peste mărturii precum: „La Cotul Donului ne-au înconjurat rușii de patru ori. A scăpat doar care a avut noroc. Dimineața ploua, la amiază ningea și noaptea era ger. Care scăpa de ruși, degera.” – Slt. (rtr.) Turturică C. Gheorghe (din Fetești, 97 de ani)

„M-au luat în armată din școală. Ziua de 23 august m-a prins în Urziceni. A doua zi m-au arestat nemții. Norocul meu a fost că o bucătăreasă, care lucra pentru nemți, mi-a spus că a doua zi nemții vor pleca și mă vor lua cu ei. Am fugit și am scăpat.” – Cpt (rtr.) Pitiș I. Alexandru (din Dridu, 95 de ani)

„În Cehoslovacia ne trimiteau pâine din țară, dar era tare ca piatra. Am descoperit o fabrică de zahăr care era arsă. Am săpat cu lopata și am găsit zahăr nears. Am mâncat și ne-am îmbolnăvit. Din Cehoslovacia am venit pe jos acasă.” – Lt. (rtr.) Moraru M. Gheorghe (din Dridu, 95 de ani)

Nicolae Iorga spunea: „Un popor care nu-și cunoaște istoria e ca un copil care nu-și cunoaște părinții.” Haideți să ne cunoaștem un crâmpei din istorie, chiar de la cei care au trăit Al Doilea Război Mondial și care încă mai sunt printre noi. Încă mai putem culege mărturii chiar de la sursă.

Ceremonii militare și religioase în marile garnizoane

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) va organiza în această săptămână ceremonii militare şi religioase dedicate Zilei Eroilor în toate marile garnizoane din ţară. De asemenea, Asociaţia Naţională Cultul Eroilor „Regina Maria” organizează marţi, de la ora 12,00, la Palatul Cercului Militar Naţional, Adunarea omagială dedicată Zilei Eroilor.

Cu sprijinul reprezentanţelor diplomatice ale României, vor avea loc depuneri de coroane şi jerbe de flori la cimitirele şi monumentele sau operele comemorative dedicate ostaşilor români din Armenia, Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Franţa, Germania, Federaţia Rusă, Republica Moldova, Polonia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria.

În Bucureşti, manifestările, care vor avea loc joi, vor cuprinde o depunere de coroane la Cimitirul Israelit „Filantropia” (la ora 10,00), ceremonii de depuneri de coroane de flori la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol I, la Monumentul eroilor militari căzuţi în misiune în teatre de operaţii şi pe teritoriul României din Parcul Tineretului, la Monumentul Eroilor Patriei de la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, la Cimitirul de onoare românesc Ghencea Militar şi la Cimitirul Eroilor Revoluţiei (la ora 12,00), dar şi o ceremonie de depuneri de coroane de flori la Monumentul şi Biserica Eroilor Martiri Timişoreni din oraşul Popeşti-Leordeni.

Peste 330.000 de militari români şi-au pierdut viaţa în urma acestei conflagraţii mondiale iar aproximativ 76.000 au rămas invalizi. Acestora li se adaugă victimele din rândul populaţiei civile, răpuse de boli, foamete sau executate de trupele de ocupaţie. Potrivit MApN, joi, de la ora 12,00, în toate lăcaşele de cult se vor trage clopotele iar în instituţiile publice şi unităţile de învăţământ se va păstra un moment de reculegere în semn de omagiu pentru eroii patriei.

Restricții de trafic în București

Istoria Traita

În contextul menționat, traficul rutier se va restricţiona joi, în Capitală, în mai multe zone, ca urmare a organizării mai multor evenimente. Astfel, între orele 08,00 – 14,00, MAI va organiza, la sediul central din Piaţa Revoluţiei, Ziua porţilor deschise pentru copii. Ca urmare, între orele 05,00 – 15,00, se va restricţiona traficul rutier pe Strada Academiei între Străzile Dem I. Dobrescu şi Ion Câmpineanu.

Tot joi, se va organiza o ceremonie militară şi religioasă, cu ocazia Zilei Armei Geniului, la Monumentul Trupelor de Geniu de la intersecţia Bulevardului Geniului cu Bulevardul Iuliu Maniu. Traficul rutier se va restricţiona între orele 08,00 – 11,00, banda I de circulaţie pe Bulevardul Iuliu Maniu, între Bulevardele Vasile Milea şi Geniului, inclusiv breteaua din dreptul Monumentului Eroilor Genişti.

Între orele 10,00 – 10,30, Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai” va organiza Parada absolvenţilor, ce va consta într-un marş pe următorul traseu: Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai” – Calea Şerban Vodă (deplasare pe trotuar) – Piaţa Unirii (parcarea de la Hotel Horoscop) – Bulevardul Dimitrie Cantemir (banda I de circulaţie) – Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai” punct final. Traficul se va restricţiona banda I de circulaţie a Bulevardului Dimitrie Cantemir, segmentul cuprins între Hotelul Horoscop şi Colegiul Naţional “Gheorghe Şincai”, sensul de mers către Bulevardul Tineretului.

În aceeași zi se vor organiza parade ale absolvenţilor şi alte licee, dar deplasarea participanţilor se va face pe trotuar, cu respectarea regulilor de circulaţie rutieră. În acest context, Brigada Rutieră le solicită conducătorilor de autovehicule să circule cu prudenţă şi să respecte semnalele poliţiştilor.

Leave a Comment