TEST Volkswagen Passat, un facelift pentru o nouă eră
Passat a fost întotdeuna un best-seller în România, iar la nivel european s-a clasat constant pe prima poziție a clasei medii în fața unor concurenți puternici precum Skoda Superb, Opel Insignia sau Ford Mondeo. În vara lui 2019, germanii au decis să lanseze o versiune modernizată a deja cunoscutei generații B8 care a avut premiera mondială în 2014.
LifeNews.ro a fost prezent la jumătatea lunii iunie la testul internațional organizat de Volkswagen pentru lansarea așa-numitului Passat B8 Faza II. Pentru cei mai puțin inițiați în terminologia auto, este bine de menționat că B8 înseamnă cea de-a opta generație a modelului, iar Faza II ascunde ideea de facelift. Prin urmare, modelul testat de noi în împrejurimile Frankfurtului relevă destul de puține diferențe estetice față de varianta lansată în 2014, însă, sub carapacea de metal au apărut modificări substanțiale menite să aducă Passat în pas cu vremurile.
46 de ani pe piața europeană
Primul Passat (B1) a fost lansat de germanii de la Volkswagen în 1973 și era, pe atunci, una dintre cele mai moderne mașini existente pe piața europeană. Având o caroserie de tip fastback și o mecanică preluată de la Audi 80, mașina a fost disponibilă mai întâî în variante cu două și cinci uși pentru ca, un an mai târziu, acestora să li se adauge un break. Au urmat ani mulți în care Passat a fost modernizat de la o generație la alta și de la un facelift la următorul, pentru a fi pe placul unui grup tot mai mare de clienți. Ca și fratele său mai mic, Golf, vehiculul a evoluat constant fără ca trecerile de la o generație la alta să aducă modificări radicale ale designului. Tocmai pentru a își conserva grupul-țintă de clienți și succesul tot mai mare pe piață, Volkswagen Passat a evoluat lent și sigur către best-seller-ul care astăzi domină segmentul mediu al pieței auto din Europa. De altfel, sunt puține vehicule care se pot mândri cu vânzări de 30 de milioane de unități.

Noutăți utile
În întraga sa istorie, Volkswagen Passat a fost modernizat doar pentru a oferi clienților cele mai noi și mai utile echipamente disponibile în portofoliul mărcii din Wolfsburg. Nici B8 Faza II nu se distanțează de această logică asigurând cumpărătorilor săi doar sisteme care și-au dovedit utilitatea. Astfel, în exteriorul vehiculului, singurul detaliu demn de menționat al noului Passat este sistemul IQ Light, disponibil până acum doar la vedeta germanilor din segmentul SUV, Touareg. Grație acestuia, LED-urile asigură o iluminare mult mai bună pe timp de noapte fără a orbi ceilalți participanți la trafic. Totodată, complet automat, mașina modifică matricea de lumină în funcție de zona și modul de deplasare (oraș, autostradă, viraje, etc.)
În interior, prima noutate sesizabilă este volanul capacitiv, parte integrantă a echipamentelor destinate condusului autonom. Apoi, este vizibilă o nouă generație a Digital Cockpit – sistem care permite configurarea instrumentelor digitale prin simpla atingere a unor butoane de pe volan. În combinație cu MIB3 – nu, nu este vorba despre a treia parte a cunoscutei pelicule Men in Black, ci despre un sistem de infotainment ajuns la cea de-a treia generție – acesta oferă șoferului o viață mult mai ușoară la bord asigurându-i și controlul unei game foarte largi de funcții. Pe lângă cele menționate, noul Volkswagen Passat mai oferă posesorului său și gruparea funcțiilor în așa-numitele We Connect (servicii de streaming, internet, aplicații web) și We Connect Fleet (jurnal digital, monitorizare consum de carburant, servicii de management al flotelor), precum și noi servicii dedicate potențialilor parteneri precum We Deliver, We Experience și We Park.
Motoare eficientizate și sistem plug-in hybrid
Principala noutate în materie de propulsie pentru noul Volkswagen Passat este includerea în gama de opțiuni oferită clienților a unui performant sistem hibrid de tip plug-in. Modelul GTE poate acum parcurge 56 km strict în modul electric grație unui pachet de baterii de 13 kWh care poate fi încărcat în 5 ore și 30 de minute de la o priză de 2,3 kW și în doar 3 ore și jumătate de la una de 3,6 kW. În componența sistemului hibrid intră un motor termic TSI de 1.4 litri care dezvoltă 145 kW, iar autonomia totală (electric + termic) a mașinii atinge astfel 875 km.
În afara acestui sistem de propulsie care va fi disponibil din 2020, clienții care își doresc noul Volkswagen Passat au la dispoziție motoare alimentate cu benzină (TSI) 1.5 l evo – 110 kW (150 CP), 2.0 l – 140 kW (190 CP) sau 200 kW (272 CP) și dieseluri (TDI) 1.6 l – 88 kW (120 CP), 2.0 l evo – 110 kW (150 CP), 2.0 l – 140 kW (190 CP) și 2.0 l Bi-turbo – 176 kW (240 CP).
Pentru că despre comportamentul rutier al noului Volkswagen Passat B8 Faza II nu sunt multe de spus, el fiind în linia simplă și exactă deja cunoscută și apreciată, să mai amintim doar că varianta de bază a gamei poartă numele Passat, al doilea nivel de echipare se numește Business, iar vârful de gamă este Elegance. Pentru ultimele două există și posibilitatea personalizării R-Line, iar în gamă va exista și un Alltrack cu tracțiune integrală.
Prețurile pentru România nu au fost communicate încă, dat fiind faptul că modelul va fi disponibil din luna septembrie, însă în Germania catalogul începe de la 34.720 euro (1.6 TDI – 120 CP) și urcă până la 50.795 euro (Alltrack, 2.0 TDI – 240 CP).



