Revenire după 12 ani: Nissan învie numele Pixo pentru „fratele” mai digitalizat al Dacia Spring
Nissan revine în segmentul mașinilor mini din Europa după o absență de 12 ani. Constructorul japonez readuce la viață numele Pixo sub forma unui vehicul complet electric alimentat de baterii, dezvoltat ca versiune redesenată a noului Renault Twingo. Și a Daciei Spring, desigur.
Apariția noului Nissan Pixo este susținută de prognozele companiei, care indică o dublare a vânzărilor din segmentul mașinilor de oraș din Europa până în anul 2035, pe măsură ce pe piață vor apărea tot mai multe vehicule electrice accesibile.
Spre deosebire de liniile clasice, noul Pixo adoptă o temă digitală retro, care amintește de grafica pixelată a vechilor jocuri video pe 8 biți.
„Segmentul A este unul dintre segmentele cu cea mai rapidă creștere din Europa, fiind impulsionat de factori economici și de mediu”, a explicat Cliodhna Lyons, șef al strategiei de produs la Nissan Europe.
Platformă comună cu Renault Twingo și Dacia Spring
Din punct de vedere tehnic, noul model este frate cu Renault Twingo și cu noua generație Dacia Spring. Toate cele trei mașini de oraș sunt asamblate în fabrica grupului francez Renault din Novo Mesto, Slovenia.
Sub caroserie, cele trei vehicule deja prezentate împart aceleași componente mecanice și folosesc un pachet de baterii litiu-fier-fosfat (LFP) de 27,5 kilowați-oră, furnizat de gigantul CATL și produs în Ungaria.

Jordi Vila, responsabilul de brand al Nissan Europe, a subliniat că cererea de vehicule electrice accelerează pe continent, parțial alimentată și de creșterea prețurilor la combustibili pe fondul conflictelor din Orientul Mijlociu. „Ne dorim cu adevărat să pătrundem într-un segment care crește exponențial în ceea ce privește adopția vehiculelor electrice”, a menționat oficialul neezitând să recunoască și importanța vehiculului pentru reducerea emisiilor medii ale flotei comercializată de Nissan în Europa.
Autonomie mai mare decât Dacia Spring și încărcare rapidă în standard
În materie de eficiență energetică, Nissan Pixo promite o autonomie de 259 km. Valoarea este ușor inferioară celei de 263 km oferită de Renault Twingo (din cauza unui profil mai puțin aerodinamic), însă depășește autonomia de 250 km anunțată pentru noua Dacia Spring.
Principala diferență tehnică față de modelul dew bază Renault constă în faptul că Nissan va oferi în echiparea standard un sistem de încărcare rapidă DC la 50 de kilowați. Prin comparație, versiunea de intrare a lui Twingo este disponibilă pe anumite piețe doar cu încărcare lentă AC. Reprezentanții Nissan au explicat că această decizie a fost luată special pentru a-i încuraja pe clienții care dețin mașini cu motoare termice să facă trecerea către lumea mobilității electrice.
Design cu elemente „pixel”
Estetic, Pixo se diferențiază clar de Twingo în partea frontală. Blocurile optice rotunde de tip „broască” ale modelului francez au fost înlocuite de unități optice cu tematică digitală, integrate într-o secțiune frontală mult mai verticală. Tema retro-gaming este scoasă în evidență și prin detalii animate, cum ar fi fața unui robot „prietenos” care apare în diverse meniuri ale mașinii.
„Am vrut să creăm o pictogramă Nissan inconfundabilă, folosind un minim de elemente pentru a obține un impact maxim”, a declarat designerul șef pentru exterior, Masato Koyama. Profilul lateral și spatele mașinii, marcat de un ecran spate încadrat în plastic, se apropie mai mult de liniile lui Twingo, în contrast puternic cu Dacia Spring, care beneficiază de o diferențiere vizuală mult mai pronunțată.
În interior, modelul cu o lungime de 3.796 mm promite un spațiu superior modelelor echivalente cu combustie. Planșa de bord integrează un ecran tactil central de 10 inchi și un sistem de recunoaștere facială care identifică șoferul și îi deblochează automat setările personalizate. Portbagajul oferă un volum de 356 de litri, spațiu ce poate fi extins prin glisarea banchetei spate către înainte.

Numele ales face trimitere directă la termenul „pixel”, dar reactivează și denumirea purtată de un model anterior comercializat de Nissan în Europa între 2008 și 2013 (o versiune reproiectată a lui Suzuki Alto). Nissan părăsise segmentul la acea vreme deoarece considera că nu poate vinde o mașină mini în Europa în condiții de profitabilitate.
Noul Pixo extinde gama de vehicule electrice a Nissan în Europa la patru modele, alături de noul SUV compact Leaf, modelul Micra bazat pe platforma lui Renault 5 și SUV-ul compact Ariya.
Livrările Nissan Pixo către clienți vor debuta la începutul anului 2027, iar prețurile oficiale vor fi comunicate în luna decembrie a acestui an. Având în vedere detaliile tehnice și logica „etajării” mărcilor este de așteptat ca micul model să fie ceva mai scump decât Renault Twingo.
Citește și:
- Dacia Spring se reinventează: mai mare, mai bine dotată și produsă în Europa. Ce s-a schimbat față de prima generație
- Renault Twingo va fi disponibil în România în acest an. Iată toate detaliile

















