Share

Grupul Renault România a inaugurat astăzi noul său sediu din București

Denumit Renault Bucharest Connected (RBC), noul sediu central al tuturor activităților grupului francez din România a fost inaugurat în prezența directorului general al Renault, Thierry Bolloré. Este încă o palmă dată celor care continuă să clameze, fără nicio bază, că „Renault va pleca din România”.

În cei 20 de ani de la preluarea Dacia de către Renault (1999), Groupe Renault România a continuat investițiile, astfel că, în prezent, are toate activitățile specifice unui constructor auto. Până acum, o parte a acestora, printre care design-ul, ingineria, divizia comercială, serviciile de business și funcțiile suport funcționau separat, în cinci sedii diferite din București. În cadrul unui amplu proiect de management, ca axă de dezvoltare, Groupe Renault România a anunțat încă din 2016 construirea unui nou sediu în capitală. La puțin timp după aceea, avea și un nume, ales de angajați: Renault Bucharest Connected care exprimă apropierea echipelor, dar și instrumentele digitale pe care le au la dispoziție pentru a fi conectați în permanență.

Renault Bucharest Connected

Pentru că LifeNews.ro a avut deja posibilitatea de a vizia noul sediu putem spune că înttreaga clădire reflectă modernismul, atât în privința construcției cât și în cea a activităților desfășurate. Angajații au posibilitatea de a interacționa unii cu alții, în proximitate, beneficiind de instrumente și tehnologie digitală modernă. Spațiile de birouri sunt construite și amenajate în stil moinimalist și cu o cromatică menită să integreze armonios culorile mărcilor grupului (albastru, galben, roșu).

În proximitatea clădirii principale se află și noul centru de design din București care dispune de o suprafață mult mai mare și echipamente noi (ex. aparat de frezat, cabină de vopsitorie). Aici se va realiza design-ul pentru vehicule cu vocație mondială, cu ajutorul a patruzeci de angajați care se ocupă de design, de modelare fizică și digitală. Cu ocazia inaugurării acestui nou centru de design din București, angajații au pregătit un model Duster – un exercițiu de stil, vehiculul având un look gata de aventură. Duster este modelul iconic al mărcii Dacia, care se bucură de succes mondial, încă de când a fost lansat, în 2010. Regruparea într-un sediu unic a echipelor centrului de design și inginerie ușurează fluidizarea și eficiența comunicării în cadrul proiectelor.

Clădirea RBC este încadrată în clasa A, respectând normele de calitate pe care această clasă le impune. În plus, este prima clădire din România care a obținut certificările „verzi” BREEAM la nivel Excellent și EDGE (Excellence in Design for Greater Efficiencies). Clădirile care primesc această certificare au un consum de energie redus cu aproape o treime și o economie de apă de aproximativ 50% în comparație cu o clădire obișnuită, având un impact pozitiv asupra mediului.

Angajații RBC beneficiază de un restaurant cu terasă cu o capacitate 800 de locuri, cafenea, sală de gimnastică dotată cu vestiare și cabine de duș, două cabinete medicale, Learning Hub – centru de dezvoltare și formare, amfiteatru, spațiu de conferințe și evenimente – capacitate 350 de locuri, Creative Lab – hub de inovație, Imaginarium – spațiu destinat workshop-urilor și expozițiilor, dotat cu blibliotecă, Showroom Dacia – Renault pentru achiziția de vehicule destinat exclusiv angajaților, 1000 de locuri de parcare în interior și exterior, zone de parcare pentru biciclete si motociclete, spații verzi în exterior – aprox 1000 de copaci au fost plantați prin acțiuni de voluntariat ale angajaților și chiar stații de încărcare pentru vehicule electrice.

„România este o sursă de competențe și talente. Cei 18 800 de angajați ai Groupe Renault România contribuie la nivel mondial cu pasiune la povestea de succes pe care o semnează. Gama Global Access din care face parte și Dacia este fabricată în 11 uzine la nivel internațional, pe 4 continente. Este o provocare permanentă pentru fiecare dintre noi. Din 1999 până în prezent, am investit 3 miliarde de euro”, a declarat Christophe Dridi, director general Groupe Renault România.

Prezentă și ea la inaugurarea oficială a Renault Bucharest Connected, Viorica Dăncilă a ținut să declare că „în ultimii ani, industria auto din România a beneficiat de o creştere constantă, iar anul trecut, ţara noastră a înregistrat o producţie record de autoturisme (…) Doar în ultimele zece luni, din cele 28 de proiecte de investiţii sprijinite prin acordarea ajutoarelor de stat, 9 sunt în domeniul auto. Au fost create 1.850 noi locuri de muncă în industria auto”.

Renault Bucharest Connected
Renault Bucharest Connected
Renault Bucharest Connected
Renault Bucharest Connected
Renault Bucharest Connected
Renault Bucharest Connected

Leave a Comment