TEST Citroen C5 Aircross: Epigon al „carpetei magice”
Francezii de la Citroen au lansat în această primăvară în România cel mai mare exponent al gamei de SUV-uri a mărcii, C5 Aircross. Modelul mizează pe confort, tehnologie și un design aparte.
Orice privitor poate spune despre noul Citroen C5 Aircross că are un aspect cu totul altfel decât majoritatea SUV-urilor aflate în prezent pe piață. Într-o perioadă în care mașinile, indiferent de marcă, par a semăna tot mai mult unele cu altele, o astfel de caracteristică este demnă de laudă, mai ales dacă unicitatea vine la pachet cu linii de design care evidențiază apartenența la familia de vehicule a mărcii din care face parte. Având o lungime de 4,50 m, modelul iese din mulțime printr-o personalitate puternică și dinamică, fără fi prea agresiv. Asta pentru că designerii au avut drept sarcină să sublinieze mai degrabă confortul decât forța. Noul C5 Aircross aduce o gură de aer proaspăt în segmentul SUV-urilor compacte prin designul său frontal masiv și impunător, capota mare, liniile fluide accentuate prin elemente grafice puternice, precum și deja cunoscutul Airbump, roțile cu diametru mare, garda la sol ce ajunge la 23 de cm și barele de pe acoperiș în două nuanțe eleganțe.
În interior, caracterul unic al exteriorului este continuat prin dezvoltarea unui design curat și funcțional, cu scaune confortabile pentru ocupanții din față, și o planșă de bord care preia o parte dintre liniile exterioare. Astfel sunt demn de luat în seamă gurile de ventilație separate în câte două zone – în concordanță clară blocurile optice din față, volanul simplu și ecranele de mari dimensiuni – unul ascuns în spatele volanului și cel de-al doilea poziționat în partea superioară a consolei centrale. Noul Citroën C5 Aircross a fost proiectat pentru a oferi o antifonare avansată, zgomotele produse de anvelope și de vânt fiind reduse la maximum grație parbrizului dublu laminat cu un strat izolator.
Miza pe confort
Campania de comunicare pentru noul C5 Aircross are în centrul său confortul. Simpla citire a sloganului „Confort Class SUV” ar trebui să transmită cât mai exact ideea că avem de-a face cu un vehicul sport-utility cât se poate de confortabil. De altfel, pentru cei interesați de istoria automobilului merită menționat că sunt puține companii producătoare de mașini care pot susține, cu date și fapte, că au oferit vreodată clienților vehicule care rulează ca o carpetă magică. Una este, așteptat, Rolls-Royce, iar cealaltă, surprinzător, poate, pentru mulți, Citroen.
Exponentul ideii de „carpetă magică” a fost modelul DS 19, comercializat de Citroen începând cu 1955. Pe atunci, vehiculul atrăgea clienții prin modul spectaculos în care „știa” să treacă peste obstacole fără ca impulsurile din șosea să se facă simțite în habitaclu. Această minune a fost posibilă datorită utilizării suspensiei hidropneumatice. Practic, în loc să utilizeze arcurile de oțel disponibile la majoritatea mașinilor, DS 19 avea fiecare roată conectată la o sferă din oțel care conținea azot și fuid hidraulic separate printr-o membrană din cauciuc. Fără a intra prea mult în detalii tehnice mai sunem doar că, intrigați de mersul lin al lui Citroën DS 19, britanicii de la Rolls-Royce au reușit, în 1965, să realizeze un sistem similar de suspensie pe care l-au amplasat pe modelul Silver Shadow.
Din nefericire, în ciuda unui sistem de suspensie foarte performant , noul Citroen C5 Aircross nu se poate lăuda cu titulatura de „carpetă magică”. Dacă ocupanții locurilor din față au toate motivele de a se simți răsfățați, cei care călătoresc pe scaunele individuale din spate au o cu totul altă viziune asupra vieții la bord. Asta pentru că cele trei scaune nu sunt suficient de late, spătarul banchetei se poate înclina prea puțin către spate (și atunci lovește în capacul portbagajului), iar locul pentru picioare este insuficient.
Conectat la tehnologie
Citroen C5 Aircross SUV oferă o gamă largă de sisteme de asistență pentru șofer, cu 20 de tehnologii pentru siguranță, confort la bord și condus simplificat, indiferent de condițiile de trafic. Tehnologia Highway Driver Assist reprezintă un prim pas spre rularea autonomă, deoarece permite mașinii să regleze fără ajutorul șoferului viteza, traiectoria și poziția între benzile de circulație. Aceasta combină sistemul de control al vitezei de croazieră cu funcția Stop&Go, permițând autovehiculului să se oprească și să se repornească automat în funcție de mișcarea automobilului în fața acestuia. Modelul oferă pasagerilor sisteme tehnologice intuitive care permit o continuitate între universul digital și mașină precum tableta de 8 inchi cu ecran tactil capacitiv, care permite utilizatorilor să ajusteze setările automobilului, să acceseze sistemul multimedia, telefonul, sistemul de aer condiționat și sistemul de navigație, precum și funcția Mirror Screen, Citroën Connect Nav. În această categorie intră și sistemul Connect Box, cel de încărcarea fără fir a telefoanelor inteligente și ConnectedCAM.
Plăcut la drum
„Am inventat SUV-ul «de nouă generație»” și-a început prezentarea Viorel Eremia, directorul mărcii Citroen din cadrul importatorului Trust Motors. Conform acestuia, noul C5 Aircross este „cel mai confortabil, cel mai modular, are cea mai mare gardă la sol și cel mai mare volum pentru bagaje” din categoria SUV-urilor de clasă C.
Ca orice responsabil al unei mărci, bineînțeles că oficialul Citroen a prezentat produsul drept un adevărat punct de cotitură în industria auto dar, tocmai pentru a își susține discursul, oficialul ne-a dat posibilitatea de a testa C5 Aircross de-a lungul a mai bine de 300 km, pe autostradă, șosele de munte pline de viraje și chiar un drum forestier de-a lungul căruia gropile alternau cu bălțile și pietrele cu porțiuni de pe care zăpada a refuzat să dispară în ciuda faptului că testul a avut loc la jumătatea lunii aprilie.
Pe traseului impus de organizatori am condus atât varianta cu propulsor de 1.6 litri alimentat cu benzină, cât și pe cea diesel, de 2.0 litri care dezvoltă 180 CP, ambele asociate unei cutii de viteze automate cu opt trepte. Pentru șofer, ca și pentru pasagerul din dreapta, viața la bord este cât se poate de apropiată de conceptul „Confort Class”. Dincolo de vizibilitatea bună în toate direcțiile și o poziție la volan relaxantă, șoferul se poate lăsa în voia electronicii, cu mențiunea că în cazul sistemului de direcție, aceasta „uită” câteodată să ofere feedback-ul dorit. Acest detaliu, precum și lipsa tracțiunii integrale, atestă apartenența lui C5 Aircross la familia SUV-urilor destinate mai degrabă orașului decât drumurilor pline de viraje.
Citroen C5 Aircross este, fără doar și poate un SUV care iese din mulțime prin designul aparte, sistemele electronice de comandă și control și confortul peste medie oferit pasagerilor din față, însă dinamica lasă loc de mai bine, iar „găselnița” cu trei scaune individuale în locul banchetei din spate își atinge doar parțial scopul. Lista de prețuri cu TVA a noului model începe de la 21.600 euro.