Canalul Bega redevine navigabil cu bani europeni. În 2021, traseul Timișoara – Klek va putea fi parcurs pe apă
Autoritățile române promit că în luna august a anului 2021 se va putea parcurge pe apă distanța de 115 km dintre Timișoara și orașul sârbesc Klek. Astăzi a fost semnat contractul de proiectare și execuția lucrărilor din cadrul proiectului „Repararea Infrastructurii de navigație a Canalului Bega”, finanțat prin Programul IPA Interreg CBC România-Serbia.
Proiectul de repunere în funcțiune a Canalului Navigabil Bega are o valoare de 13.877.987 euro (TVA inclus), din care 85% reprezintă finanțare UE, sumă alocată României și Serbiei, prin Programul IPA. Partenerii acestui proiect sunt Administrația Bazinală de Apă Banat (lider proiect -România), Consiliul Județean Timiş și, din Serbia, Secretariatul Provincial pentru Cooperare Interregională și VDP Vode Vojvodine.
Astăzi s-a semnat între reprezentantul ABA Banat și reprezentanții firmelor care au câștigat licitația contractul pentru proiectare și execuție în valoare de 5,65 milioane de euro și contractul pentru dirigenția de șantier în valoare de aproximativ 87 de mii de euro (sumele includ TVA). Totodată, ministrul Ioan Deneș, prezent la eveniment, a anunțat că se vor achiziționa o dragă și două barje, în valoare de aproximativ 700 de mii de euro, achiziție care se află în procedură de licitație internațională. Punerea în funcțiune a obiectivului este prevăzută pentru luna august a anului 2021.
Canalul Bega Navigabil, amenajat cu aproape 250 ani în urmă, este, din punct de vedere hidrotehnic, o construcție cu amenajări tehnice deosebite și cu o importantă semnificație istorică. Calea navigabilă Timișoara – Klek are o lungime totală de 114,50 km, din care 44,5 km pe teritoriul românesc și 70 km pe teritoriul sârbesc.
Pe teritoriul Republicii Serbia, sectorul navigabil al canalului Bega se racordează cu sistemul hidroameliorativ și de navigație Dunăre-Tisa-Dunăre. Canalul Bega este una dintre căile navigabile semnificative pentru Zrenjanin, Zitiste și Timișoara; relansarea sa în ceea ce privește navigația ar însemna conectarea Banatului, atât la Marea Neagră și cât și la Marea Nordului, sistemul existent de canale din Serbia DTD (Dunăre – Tisa – Dunăre) și Canalul Rin – Main – Dunăre.
Prin repararea nodurilor hidrotehnice Sânmihaiu Român, Klek și Srpski Itebej, realizarea traseului de biciclete pe sectorul sârbesc și conectarea la traseul românesc de biciclete se realizează o legătură între Timișoara și Zrenjanin de-a lungul Canalului Bega și, astfel, vor apărea oportunități mai largi de cooperare comercială și economică. De asemenea, va avea ca rezultat motivația, crearea și dezvoltarea legăturilor de transport corespunzătoare de ambele părți ale frontierei, precum și promovarea bunei vecinătăți și a cooperării între România și Serbia.
©Lifenews.ro – Articolele lifenews.ro pot fi preluate în limita a 500 de caractere și doar cu acordul redacției.