Omagiu la înălțime: Noua aeronavă TAROM „Ivan Patzaichin” a efectuat primul zbor de linie
Compania națională TAROM a introdus oficial în operare cea de-a doua aeronavă Boeing 737 MAX 8 din flotă. Aceasta poartă un nume cu o puternică încărcătură simbolică pentru sportul și istoria românească: „Ivan Patzaichin”. Momentul a fost marcat printr-un zbor inaugural simbolic pe ruta Bucureşti – Chişinău.
Aeronava a fost adusă în România direct de la fabrica producătorului din Seattle, SUA, de către echipajele tehnice ale TAROM. Sâmbătă, aeronava a efectuat primul său zbor de linie în cadrul companiei, integrându-se oficial în programul operațional.
Alegerea rutei Bucureşti – Chişinău pentru primul zbor comercial al aeronavei „Ivan Patzaichin” nu a fost întâmplătoare. Reprezentanții companiei au precizat că acest moment „se înscrie în manifestările dedicate Centenarului inaugurării primelor linii aeriene naţionale Bucureşti – Galaţi – Chişinău şi Bucureşti – Galaţi – Iaşi – Chişinău”.

Atmosfera de la bordul acestui prim zbor a fost una specială. Alături de pasagerii obișnuiți ai cursei către Republica Moldova, în cabină s-au aflat membri ai familiei regretatului campion Ivan Patzaichin, oficialităţi, precum și reprezentanţi ai presei.
Odată cu intrarea în operare a noii aeronave, TAROM operează în prezent două aparate de zbor de tip Boeing 737 MAX. Planurile de modernizare nu se opresc însă aici. Compania anunţă că programul de înnoire a flotei va continua în primăvara anului 2027, perioadă în care alte două aeronave de acelaşi model urmează să se alăture flotei naționale.
Citește și:















